Salariatii de la rafinaria RAFO Onesti au declansat vineri o actiune spontana de protest, pentru a-si exprima nemultumirea fata de „atitudinea discriminatorie” adoptata de Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului, potrivit Rompres.
Protestatarii, in numar de 1.800, acuza AVAS ca „refuza in continuare sa semneze contractul de novatie privind preluarea pachetului majoritar de actiuni”. Protestul a survenit dupa ce joi 100 de sindicalisti de la RAFO pichetasera sediul AVAS, fara a fi primiti in audienta de Razvan Orasanu, presedintele institutiei.
Acesta a avut totusi, in cursul serii de joi, o intalnire cu Marin Anton, managerul general al RAFO, si cu avocatul firmei Calder-A International, care doreste sa preia pachetul majoritar de actiuni al rafinariei din Onesti.
In cursul actiunii spontane de protest de vineri, desfasurata fara incidente, timp de circa doua ore, participantii au decis sa solicite o audienta la presedintele Traian Basescu, pentru a-i prezenta punctul lor de vedere privind situatia RAFO. Reprezentanti ai salariatilor din Onesti vor picheta astazi Palatul Cotroceni, pana cand vor fi primiti de seful statului.
„Daca va fi nevoie, vom trece la aplicarea calendarului de lupta sindicala incepand cu data de 4 iulie, deoarece credem ca se doreste falimentarea RAFO”, a declarat liderul de sindicat Ion Marian.
Sindicatul „Rafinorul” i-a trimis saptamana trecuta presedintelui Traian Basescu o solicitare de audienta pentru ziua de 3 iulie, in care isi exprima speranta ca seful statului va media si va rezolva problema RAFO.