Bani din fier vechi pentru plata salariilor la Carom OneÅŸti

Coordonatorul Comisiei de Dialog Social a Guvernului, secretarul de stat Vasile Nistor, s-a aflat vineri, 7 iulie, la Oneşti pentru a se întâlni cu administratorii şi lideri de sindicat de la societăţile Rafo şi Carom. Anunţată public numai pentru rafinăria Rafo, vizita demnitarului a continuat şi la Carom, unde problemele de natură socială sunt şi mai acute.

Vasile Nistor s-a întâlnit aici cu un reprezentant al lichidatorului Carom, Florentina Şuşnea, cu ing. Ioan Alexandru, din partea conducerii combinatului, şi cu liderul sindicatului de aici, Vasilică Udrea.

Liderul sindicatului i-a cerut să găseasă o soluţie de a da salariile restante de patru luni muncitorilor de la Carom.

„Suma restantă a acestor salarii ajunge la 20 de miliarde de lei, iar noi trebuie să găsim o soluÅ£ie juridică pentru a achita salariaÅ£ilor această restanţă” – a declarat Vasile Nistor, înainte de începerea discuÅ£iilor cu reprezentanÅ£ii societăţii oneÅŸtene.

După peste trei ore de discuÅ£ii s-a constatat însă că, momentan, nu este o altă posibilitate decât o nouă licitaÅ£ie de fier vechi, în 18 – 19 iulie, din care ar putea rezulta 4 – 5 miliarde de lei. Vasilică Udrea s-a arătat dezamăgit de rezultatele acestei întâlniri.

„Atâta vreme cât nu există nici o procedură legală de ajutor, cât nu ni se dă nici o garanÅ£ie, nu putem fi mulÅ£umiÅ£i de ceea ce s-a întreprins pentru toÅ£i muncitorii de la Carom” – a spus Udrea la încheierea acestei întâlniri.

Adauga un comentariu

*