Turul României: Olandezii de la Dinamo iau tot – Sierd Steigenga din nou în tricoul galben

Rutierii olandezi de la Dinamo Secrom BucureÅŸti continuă să facă legea în Turul ciclist al României, marÅ£i, etapa a 3-a, dintre Piatra NeamÅ£ ÅŸi BotoÅŸani, revenind, de data aceasta, lui Sierd Steigenga, cronometrat pe 164 km în 4h19’28”.

Veteranul batav a pus la respect la sprint un mic pluton, de 10 alergători, pe locurile următoare situându-se, în etapă, Aleksei Şarîpov (Miraj Ucraina) şi Meder Ziulkiarov (Hemus Bulgaria), în acelaşi timp.

Primul grup, avându-l în frunte pe cel mai bun tânăr al competiţiei, tricoul bleu George Manu, a sosit la 10 sec, dar precedentul purtător al tricoului galben, sârbul Dragan Spasic, de la echipa bulgară Ţar Simeon, a sosit cu o întârziere de aproape 11 minute, plătind un tribut greu, decisiv chiar, unui moment de neatenţie în prima parte a etapei.

Practic, acţiunea decisivă a etapei a avut loc la circa 50 de kilometri după start, când s-a desprins un grup de 19 ciclişti, conduşi de olandezii Steigenga şi van der Burg, secundaţi bine de colegul lor de la Dinamo, George Manu.

Aceştia au speculat la maximum un moment de năuceală a tricoului galben, Spasic, rămas nepermis la coada plutonului. După o şarjă continuă, cu două sprinturi câştigate de van der Burg, la Tg. Frumos şi Hârlău, s-a intrat cu un avans copios în zona de dealuri, unde căţărările au fost câştigate de tunisianul Aimen Ben Hassine, la Frumuşica, Copalău şi Zăiceşti.

Timpul frumos a contribuit şi el la un nou succes de public al competiţiei, pe marginea şoselei mulţi localnici ţinând să fie prezenţi la trecerea caravanei.

Astfel, clasamentul tricoului galben-BRD este acum următorul: 1. Sierd Steigenga (Dinamo Serco BucureÅŸti); 2. Pavel Åžumanov (Bulgaria) – la 2 min; 3. Ahmed Mraihi (Tunisia), la 2 min 13 sec; 4. Aleksandr OnoÅŸko (Miraj Ucraina), la 2 min 07 sec; 5. George Manu (Dinamo), la 2 min 23 sec; 6. Germ van der Burg (Dinamo), la 3 min 34 sec.

Tricouri distinctive: tricoul alb-TNT: Pavel Şumanov; tricoul roşu-NIRO: Germ van der Burg; tricoul verde-SERT: Dimităr Dimitrov; tricoul bleu: George Manu (Dinamo).

Clasamente sprinturi şi căţărări; sprint Tg. Frumos: 2. Germ van der Burg; 2. Sierd Steigenga; 3. Aleksei Şarîpov (Miraj Ucraina); sprint Cotnari: 1. Aimen Ben Hassine (Tunisia); 2. Germ van der Burg; 3. Sierd Steigenga; sprint Hârlău: 1. Germ van der Burg; 2. Aimen Ben Hassine; 3. Sierd Steigenga; căţărare Frumuşica: 1. Aimen Ben Hassine; 2. Dimităr Dimitrov (CC Burgas Bulgaria); 3. Svetoslav Şcianliev (Hemus Bulgaria); căţărare Copalău: 1. Aimen Ben Hassine.

Miercuri, caravana Turului 43 se va deplasa de la Botoşani la Câmpulung Moldovenesc, pe numai 106 km, cu 2 sprinturi cu premii, la Suceava şi Gura Humorului, şi 2 căţărări, la Băişa (categ. C) şi Ilişeşti (categ. B).

ROMPRES

Adauga un comentariu

*