Despre colaborationisti si dublul discurs

Prin bunavointa colegilor, numele meu a ajuns pe lista ziaristilor care vor fi verificati de CNAS daca au semnat vre-un angajament cu Securitatea. Din fericire pentru mine, decembrie 1989 m-a prins elev in primul an de liceu. Nu orice liceu, ci unul militar, unde Securitatea nu acea acces.

In schimb, aveam CI-istul nostru care se ocupa, intre altele, cu racolarea de informatori. De la noi din clasa il alesese pe unul mai timid, al carui frate facea parte din trupele de Securitate. Il amenintase ca daca nu vrea, fratele lui o sa aiba de suferit.

Nu stiu daca acel coleg a semnat sau nu vreun angajament; in schimb, când s-a intors din biroul CI-istului ne-a avertizat sa avem grija ce vorbim in prezenta lui. Oricum, dupa doua luni nu a mai contat, ca a venit decembrie 1989.

Cazul ziaristului care, sub presiunea evenimentelor, a recunoscut ca a turnat la Securitate, mi se pare definitoriu pentru societatea româneasca.

Pentru ca ilustreaza “dublul discurs” al formatorilor de opinie: pe fata practicam puritanismul moral, punem tunurile pe cei care au cedat presiunilor si semnat un angajament cu Securitatea dar ascundem cu grija petele intunecate ale istoriei noastre personale.

Pe româneste asta se cheama ipocrizie.

La fel si incercarea ulterioara a prietenilor de a “spala” de pacate pe cel prins cu mâta in sac pentru ca “e de-al nostru”.

Daca tot s-a pornit pe acest drum al demascarii celor care au turnat, atunci sa se mearga pâna la capat.

Sa se faca dreptate chiar de ar fi sa piara lumea – cum spunea un clasic latin.

In Franta ocupata de nazisti multi intelectuali au colaborat cu nemtii. Intre ei si multi scriitori care au continuat sa publice si dupa Eliberare.

Dar pe cartile lor, editorii aplicau un text: “A colaborat”.

Razvan BIBIRE