Dinamo Bucureşti s-a calificat în turul II preliminar al Cupei UEFA la fotbal, după ce a învins şi pe teren propriu, joi seara, formaţia malteză Hibernians Paola, cu scorul de 5-1 (0-0).
Dinamo s-a impus prin golurile marcate de Adrian Cristea (55), Ionel Dănciulescu (61, 84), Cătălin Munteanu (90+2), Danijel Buzurovic (90+3), respectiv, Danijel Buzurovic (86).
În prima partidă, în Malta, Dinamo s-a impus cu 4-0, prin golurile marcate de Ionel Dănciulescu (4), Claudiu Niculescu (57, 58), Radu Ştefan (83).
În Ştefan cel Mare, dinamoviştii au atacat din start, însă, fără a-şi crea situaţii clare de gol. Maltezii sunt cei care au fost foarte aproape de deschiderea scorului, prin vârful Scerri, scăpat singur spre poartă, dar Moss a respins şutul nouarului advers, care a reluat apoi în bară (10).
Prima ocazie clară este semnată de Cătălin Munteanu, al cărui şut de la marginea careului a fost respins în corner de portarul Muscat (15).
Elevii lui Mircea Rednic au mai pus în pericol poarta echipei Hibernians Paola în câteva rânduri, prin Niculescu (21), Tameş (26), şuturi prinse de Muscat, sau Dănciulescu (23), a cărui lovitură de cap a ocolit poarta. Cristea nu a reuşit să-l lobeze pe portarul maltez (31), care se remarcă apoi la şutul lui Cl. Niculescu (35), respingând în corner.
Alte ocazii au fost cele ale lui L. Goian (40), mingea trimisă cu capul de fundaşul dinamovist fiind apărată de Muscat, care a bâlbâit balonul la şutul lui C. Munteanu, un minut mai târziu. Prima repriză se încheie cu reluare pe lângă poartă a lui C. Munteanu (45+1), din careu.
Dinamo a deschis scorul în min. 55, prin Adrian Cristea, care a marcat după o greşeală a apărării malteze: 1-0.
Gazdele îşi majorează avantajul după golul lui Dănciulescu, la pasa excelentă a lui Cătălin Munteanu (61): 2-0.
Cristea nu a reuşit să împingă mingea în poartă de la un metru, balonul lovind bara la reluarea sa (71), pentru ca Dănciulescu să tragă peste poartă (77), din careu.
Hibernians are o bună şansă de a înscrie golul de onoare, dar Camilleri, scăpat singur, este deposedat in extremis de ghanezul Blay în careuul lui Moss (79).
Dănciulescu reuÅŸeÅŸte „dubla” în min. 84, când reia cu capul mingea centrată de Blay, iar Muscat scapă balonul în poartă: 3-0.
Maltezii marchează golul de onoare, în min. 86, când Buzurovic reia în poartă mingea respinsă de Moss, la şutul lui Chukunyere: 3-1.
Dinamo reface diferenţa, prin Cătălin Munteanu, care a tras sub bară, după ce a fost angajat de Predescu în careu: 4-1 (90+2).
Sârbul Buzurovic înscrie şi în propria poartă (90+3), ridicând scorul la 5-1 pentru Dinamo. Patru goluri marcate în ultimele zece minute de joc.
O victorie lejeră, dar conturată destul de târziu pentru dinamovişti, maltezii rezistând 55 de minute de joc.
Tragerea la sorţi a meciurilor din turul II preliminar al Cupei UEFA este programată vineri 28 iulie, la Nyon (Elveţia).
Dinamo – Hibernians Paola 5-1 (0-0)
Marcatori: Adrian Cristea (55), Ionel Dănciulescu (61, 84), Cătălin Munteanu (90+2), Danijel Buzurovic (90+3), respectiv, Danijel Buzurovic (86).
BucureÅŸti, Stadion „Dinamo”: 1.500 spectatori.
Arbitri: Vlado Svilokos, la centru; Alojzije Supraha, arbitru de rezervă (ambii din Croaţia). Observator UEFA pentru arbitri: Francesco Bianchi (Elveţia).
Au evoluat echipele:
Hibernians: 1. Mario Muscat (căpitan) – 2. Kevin Cassar, 5. Michael Xuereb, 18. Danijel Buzurovic, 6. Ryan Mintoff – 7. Matthew Bartolo, 17. Edmond Agius, 11. Roderick Baldacchino (16. Benjamin Camilleri, 69), 13. Clayton Failla – 9. Terence Scerri, 8. Ndubisi Chukunyere. Antrenor: Robert Gatt.
Rezerve neutilizate: 22. Ivan Cassar – 3. Julian Vella, 88. Kurt Formosa, 14. Antoine Zahra, 24. Udochukwu Nwoko.
Dinamo: 23. Glen Moss – 16. George Blay, 14. Lucian Goian, 5. Cosmin PaÅŸcovici (3. Cristian Pulhac, 46), 26. Radu Åžtefan – 20. Adrian Cristea, 28. Iulian TameÅŸ (17. Cornel Predescu, 64), 7. Cătălin Munteanu – 10. Ionel Dănciulescu (căpitan) – 19. Ioan Ganea, 9. Claudiu Niculescu (6. Andrei Mărgăritescu, 46). Antrenor: Mircea Rednic.
Rezerve neutilizate: 22. Florin Matache – 2. Dorin MihuÅ£, 24. Răzvan PădureÅ£u, 25. Adrian Ropotan.
ROMPRES