Dupa luni de asteptare, locatarii blocurilor ANL au primit doar permisiunea de a vizita apartamentele

Desi vineri 120 de bacauani ar fi trebuit sa se mute in locuintele sociale construite de primarie, ei au primit doar permisiunea de a vizita apartamentele; cheile le vor fi date peste cel putin doua saptamani, deoarece lucrarile sunt departe de a fi finalizate.

ANL Bacau foto „O bataie de joc” – asa considera locatarii apartamentelor blocurile ANL de pe strada Depoului. Undeva, dincolo de marginea orasului, chiar langa linia ferata, au fost construite 120 de unitati de locuit.

Blocurile au fost gata de anul trecut, insa racordarea la canalizare si la reteaua de gaz metan a incurcat foarte mult administratia locala.

Practic, nici acum, dupa ce locatarii au semnat contractele de inchiriere, apartamentele nu sunt racordate la gaze. „Mai sunt multe de remediat”, recunoaste viceprimarul Constantin Scripat, venit in locul primarului Romeo Stavarche, accidentat de un ziarist la un meci de fotbal.

Blocurile nu au nici macar o cale de acces mai acatarii; in acest moment, la ansamblul ANL se ajunge pe un drum de tara plin de hartoape, aflat chiar langa linia ferata.

Fiind in zona de protectie a caii ferate, nu poate fi modernizat. Municipalitatea acuza de intarzierile in finalizarea apartamentelor firma E.ON, care la Bacau se ocupa si de furnizarea energiei electrice si a gazului metan.

„Relatiile cu E.ON nu sunt dintre cele mai fericite, iar intarzierea se datoreaza lor” – spune Scripat.

Un lucru este clar: cele 120 de familii care au primit repartitiile inca de anul trecut nu se vor muta prea repede in apartamente, pentru ca mai sunt lucrari de terminat. Inclusiv turnarea betonului pe aleile dintre blocuri.

De altfel, vineri nu s-a taiat nici o panglica. Ar fi fost o ironie prea mare.

Pagini: 1 2 3 4 5 6 7

Adauga un comentariu

*