Prezenţa anumitor bacterii în tubul digestiv modifică profund modul în care digerăm. Aşadar, şi tendinţa fiecăruia dintre noi de a se îngrăşa, scrie Helen Pearson, în articolul apărut în revista ştiinţifică britanică Nature şi preluat de ultimul număr al săptămânalului francez Courrier International.
O echipă de cercetători din Statele Unite ale Americii au identificat, în sistemul nostru digestiv, o bacterie ce ne ajută să „profităm” cât mai mult cu putinţă de caloriile conÅ£inute în alimente.
Această descoperire vine să confirme teoria potrivit căreia compoziţia florei intestinale are o influenţă asupra îngrăşării. Aceasta sugerează că implantarea anumitor populaţii de microorganisme în intestin ar putea contribui la combaterea obezităţii.
În măruntaiele noastre mişună bacterii şi alte microorganisme ce favorizează asimilarea alimentelor, dar oamenii de ştiinţă de-abia încep să determine rolul fiecăruia dintre locuitorii acestor cotloane întunecoase şi umede. Buck Samuel, din cadrul Universităţii Washington, din Saint Louis, şi colegii săi s-au interesat îndeosebi de o arheobacterie numită Methanobrevibacter smithii /arheobacteriile sunt microorganisme ce seamănă cu bacteriile, dar care formează un grup biologic distinct, cu o origine foarte veche şi încă insuficient cunoscută/. Ei au descoperit că specialitatea acesteia este eliminarea reziduurilor.
M. smithii transformă hidrogenul ÅŸi alte reziduuri produse de celelalte microorganisme în metan, un gaz pe care îl eliminăm în fiecare zi. „Să spunem că este un actor minor al florei intestinale ce are un impact major”, comentează – elegant – Buck Samuel.
Poate că acţiunea arheobacteriei cu pricina nu este prea apetisantă, dar Samuel şi echipa sa au dovedit că este indispensabilă. Eliminând reziduurile, ea ajută celelalte bacterii să digere anumite fibre pe care nu le putem asimila şi le transformă într-un substrat utilizabil de corpul nostru. Fără ea, reziduurile s-ar acumula şi ar bloca activitatea celorlalte microorganisme.
Cercetătorii au descoperit şi faptul că şoarecii care au în intestin populaţii numeroase de M. smithii sunt mai graşi decât cei care nu au. Experienţele au fost efectuate pe şoareci crescuţi într-un mediu steril şi care nu aveau microorganisme în intestine. Cercetătorii le-au injectat o bacterie foarte frecventă în aparatul digestiv al omului, Bacteroides thetaiotaomicron. Unii şoareci au primit şi o doză de M. smithii.
Consecinţa: bacteriile care au ales să domicilieze în colonul şoarecilor care au primit B. theta şi M. smithii au fost de aproximativ 100 de ori mai numeroase decât cele care s-au stabilit în intestinul rozătoarelor care nu primiseră decât B. theta.
De aici, se poate, aÅŸadar, deduce că activitatea de eliminare a reziduurilor a M. smithii le permite – într-un fel sau altul – celorlalte bacterii să prospere. „Se petrece ceva ‘cool’ /grozav/”, spune – entuziasmat – Buck Samuel.
Atunci când două microorganisme convieţuiesc, B. theta stimulează activitatea genelor implicate în degradarea şi metabolizarea fructanelor, molecule prezente, între altele, în ceapă, grâu şi sparanghel, şi pe care intestinul uman nu le poate digera singur. B. theta transformă fructanele în acizi graşi, dintre care unii sunt absorbiţi de intestinul şoarecelui, şi utilizaţi, apoi, ca sursă de energie ori stocaţi sub formă de grăsimi.
După câteva săptămâni, ÅŸoarecii care aveau în intestin ambele tipuri de bacterii, aveau cu aproximativ 40 la sută mai mult acetat – un acid gras – în sânge decât ceilalÅ£i, dar ÅŸi cu 15 la sută mai multă grăsime corporală. M. smithii ori „rudele” sale fiind prezente în sistemul digestiv a 85 la sută dintre fiinÅ£ele umane, problema care se pune, acum, este de a ÅŸti dacă persoanele supraponderale au mai multe bacterii de acest gen ÅŸi dacă cele care sunt prea slabe au mai puÅ£ine.
Dacă şi la oameni este la fel ca la şoareci, se poate deduce, de aici, că indicarea cantităţii calorice pe ambalajul alimentelor nu serveşte la nimic, întrucât fiecare individ, în funcţie de compoziţia florei sale intestinale, va extrage un număr diferit de calorii din aceeaşi banană ori din acelaşi cheeseburger.
Se poate merge ÅŸi mai departe, gândindu-ne că este, poate, posibil să facem să varieze greutatea prin implantarea a diverse microorganisme în tubul nostru digestiv. ÃŽnsă, potrivit lui Buck Samuel, în acest stadiu al cercetărilor, nu este vorba decât de „simple speculaÅ£ii”.
Cu toate acestea, el şi-a prezentat lucrările la Congresul Societăţii Americane de Microbiologie, ce a avut loc la Orlando, şi ar urma să le publice, în curând, în prestigioasa publicaţie /ştiinţifică/ Proceedings of the National Academy of Sciences.
