Covasna: Tocăniţă uriaşă din ciuperci preparată la Comandău

O tocăniţă uriaşă din ciuperci şi o spumă de ouă cu afine demnă de Cartea recordurilor au fost preparate duminică în localitatea covăsneană Comandău. La prepararea tocăniţei s-au folosit 200 de kilograme de gălbiori, culeşi de localnici din pădure, 15 kilograme de ceapă, 13 de ardei, opt litri de ulei, 12 kilograme de smântână şi alte cantităţi impresionante de condimente şi mirodenii.

Pentru spumă s-au „bătut” 50 de kilograme de afine, 150 de ouă ÅŸi 10 kilograme de zahăr.
Deşi uriaşe, din aceste bucate au apucat să guste doar o treime dintre cei peste 3.000 de oameni care au participat duminică la Zilele comunei Comandău.

Sâmbătă seara, în deschiderea Zilelor satului, la Comandău a fost aprins un uriaş foc de tabără. Pentru acesta s-au folosit 15 căruţe cu lemne, iar rugul a avut un diametru de opt metri. Flăcările, care s-au înălţat la peste zece metri, au ars o noapte întreagă spre deliciul turiştilor care au cântat şi au dansat în jurul lui până în zori.

Anul trecut, tot la Comandău s-a preparat un papricaş din 400 de kilograme de ciuperci, iar la Turia a fost pregătit din mămăligă şi brânză un bulz în lungime de 60 de metri. Un alt record gastronomic a fost stabilit anul trecut la Festivalul cârnaţilor, desfăşurat la Sfântu Gheorghe, când participanţii au preparat aproape un kilometru de cârnaţi pe care l-au împărţit cu cei care le-au făcut galerie din tribune.

Covăsnenii încearcă prin astfel de manifestări să atragă cât mai mulţi turişti în zonă. Anul viitor şi-au propus să organizeze cel puţin 15 festivaluri gastronomice în diverse localităţi, printre care se va număra festivalul cartofului, al ciolanului afumat, festivalul pălincii, al păstrăvului, papricaşului şi gulaşului.

ROMPRES

Adauga un comentariu

*