Concurs de admitere la şefia ISJ Bacău

Postul de inspector şcolar general la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău este scos în aceste zile la concurs de Ministerul Educaţiei şi Cercetării(MEdC). Concursul se va desfăşura în perioada 04-08 septembrie iar cadrele didactice care intenţionează să se înscrie în competiţie îşi vor putea depune dosarele până în data de 18 august.

Conferenţiarul doctor Radu Ababei, cel care ocupă acum, prin delegaţie, acest post ne-a declarat că intenţionează să se prezinte la examen. Este pentru a doua oară, însă, în mai puţin de un an când MEdC organizează concurs pentru ocuparea postului de inspector şcolar general în judeţul Bacău.

Situaţia de provizorat înregistrată la şefia ISJ ar fi trebuit să se încheie încă de anul trecut, de la jumătatea lunii decembrie, când, potrivit legii, Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEdC) intenţiona să organizeze concurs pentru ocuparea acestui post.

Singurul care şi-a înaintat candidatura pentru a participa la acest examen a fost Radu Ababei însă candidatura sa a fost respinsă de către reprezentanţii MEdC. Motivul invocat a fost acela că Radu Ababei nu avea, la acea oră, o vechime de cel puţin opt ani în învăţământul preuniversitar, aşa cum era stipulat în legislaţie pentru înscrierea în concurs.

Radu Ababei ţine, însă, să precizeze că, de atunci situaţia s-a schimbat. Timpul care s-a scurs din decembrie şi până acum a fost suficient pentru a-şi completa exact perioada de vechime în activitatea din învăţământul preuniversitar, astfel încât, se poate ânscrie, la noul concurs pentru ocuparea postului de inspector şcolar general.

Adauga un comentariu

*