Bani francezi pentru constructia scolilor din Bacau

O delegatie franceza, din comuna Feytiat, a venit in judetul Bacau sa vada cum decurg lucrarile la scoala de la Balaneasa, din comuna Livezi. Din delegatie au facut parte primarul comunei, trezorierul si fostul primar, cel care a pus bazele infratirii localitatii din Franta cu Liveziul.

„Scopul nostru atunci cand am venit la Livezi a fost acela de a ajuta invatamantul, de a oferi conditii materiale bune de studiu elevilor.

Am facut scoala din Scariga, Prajoia si acum cea din Balaneasa. Proiectul se ridica la 100.000 de euro, din care noi contribuim cu jumatate din suma”, a spus Bernard Fourniaud, primarul comunei Feytiat.

El a precizat ca scopul acestei vizite a fost sa vada care este stadiul lucrarilor si calitatea acestora. La final, s-a declarat multumit de munca din santier si si-a aratat speranta ca in luna martie a anului viitor scoala din Balaneasa sa fie inaugurata.

Finantarea din partea franceza a proiectului vine din mai multe surse – Consiliul Regional Limousin, regiune cu care judetul Bacau este infratita si din care face parte comuna franceza, Ministerul francez de Externe, precum si Consiliul comunei Feytiat.

La randul lui, Ionel Costea, primarul comunei Livezi, dar si senatorul Radu Catalin Mardare, fost prefect de Bacau, au tinut sa multumeasca francezilor pentru contributia lor in dezvoltarea infrastructurii scolare.

Adauga un comentariu

*