Universitatea Craiova joacă sâmbătă, în Giuleşti, cu Rapid, şi din lipsă de atacanţi trebuie să apeleze la variante de avarie, informează AMOS News.
Unul din cele mai importante partide ale etapei a patra a Ligii I la fotbal se joacă sâmbătă, de la ora 21, în Giuleşti, între Rapid şi Universitatea Craiova.
Disputele dintre cele două rivale s-au încheiat de multe ori cu sânge şi eliminări dar, cel puţin acum, Rapidul pare favorită, ea venind din postura de sfertfinalistă a Cupei UEFA, în timp ce Craiova este nouă promovată.
Fără irakianul Salih Jaber, pus pe liber datorită temperamentului său dificil şi a evoluţiilor modeste care nu-l recomandau pentru un vârf veritabil, şi fără australianul Michael Baird, plecat în ţara natală pentru a fi alături de prietena lui aflată în comă datorită unei meningite, Ovidiu Stângă ar putea apela la Csaba Borbely.
Borbely se află în ultimul an de contract cu Universitatea şi a fost împrumutat la mai multe formaţii de-a lungul timpului dar acum, din lipsă de variante, Stângă va apela la fotbalistul de 27 de ani pentru derbiul cu Rapid, în condiţiile în care îi mai are valizi doar pe Joshua Rose, Lucian Pârvu şi tânărul Mihai Costea.