Impas in ajutorarea tinerilor cu dificultati financiare

Programul pentru tinerii aflati in dificultate, derulat de Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau, a intrat in impas. Din cele 85 de persoane ce trebuiau angajate in acest an, doar 10 si-au gasit un loc de munca.

„Au fost realizate sapte contracte de solidaritate si angajate 10 persoane marginalizate social, spune Octavian Ticau, sef serviciu programe de ocupare din cadrul AJOFM. Trei dintre acestea au contractele de solidaritate incheiate inca din luna decembrie 2005.

Este destul de greu sa convingem patronii sa angajeze aceste persoane, iar fara acest contract de solidaritate, noi nu putem face nimic. Acum am extins colaborarea cu primariile din intreg judetul, in speranta ca in acest fel se vor mai misca lucrurile”.

Conditii grele

„Este greu de angajat astfel de oameni pentru ca, in general este vorba de persoane tinere, care nu au calificare, a explicat patronul unei firme de calculatoare. Or, eu am nevoie de personal calificat”.

Scuze sau realitati? „Realitati, recunoaste si administratorul unei firme bacauane de confectii. Eu am incercat sa angajez si astfel de persoane, dar mi-au spus ca nu sunt dispuse sa lucreze peste program”.

„Eu nu pot angaja persoane tinere pentru ca in firma se lucreaza la cel mult 10 grade Celsius, a precizat si directorul unei societati din industria carnii. Nu pot sa risc sa-i angajez, pentru ca apoi sa le platesc spitalizarea”.

Ajutor de la stat

De acest program ar trebui sa beneficieze tinerii cu varste intre 16 si 25 de ani proveniti dintr-un centru de plasament si centrele de primire a copilului, tinerii singuri, care au copii in intretinere, adolescentii familisti, persoanele care beneficiaza de venit minim garantat sau fac parte dintr-o familie beneficiara de astfel de venituri, tinerii care au executat pedepse privative de libertate, precum si cei cu mari dificultati financiare.

La randul lor, firmele care angajeaza persoane in conditiile unui contract de solidaritate primesc lunar, pentru fiecare tanar incadrat, 75 la suta din castigul salarial mediu net pe economie, pe toata durata angajarii.

Cheltuielile sunt suportate din bugetul asigurarilor de somaj, in functie de numarul contractelor de solidaritate incheiate.

Adauga un comentariu

*