Intr-un interviu dat ziarului Frankfurter Allgemeine Zeitung si publicat la 11 august 2006, scriitorul Günter Grass, laureat al premiului Nobel pentru literatura, a recunoscut ca in 1944, pe cand avea doar 17 ani, a facut parte din trupele SS. Aceasta marturisire a fost facuta in legatura cu aparitia peste o luna a volumul sau autobiografic cu caracter literar intitulat “Beim Häuten der Zwiebel†(La desfoierea cepei). Este poate necesar sa prezint mai intai personalitatea iesita din comun a acestui autor, pentru a intelege explicatiile sale si reactiile pe care le-a declansat declaratia sa.
Günter Grass (n.1927 la Danzig) are studii de arte plastice, dar a devenit celebru la aparitia primului sau roman “Toba de tinichea†(1959). El a fost urmat de volumele “Anii cainelui†(1963), “Calcanul†(1977), “Strigate lugubre†(1992), “Un camp vast†(1995), « Mersul racului»(2002), care i-au consolidat reputatia de moralist politic. Intre anii 1982 si 1993 el a fost membru al Partidului Social Democrat (SPD), luand parte la numeroase mitinguri ale acestui partid in campania electorala. Totodata, prin articole a protestat impotriva clericalismului autoritar si a politicii reactionare duse de guvernele crestin-democrate in RFG, dar si impotriva sugrumarii libertatii de expresie in RDG. In 1990 s-a pronuntat impotriva modului in care a avut loc unificarea celor doua Germanii, considerand ca ea s-a facut in detrimentul populatiei est-germane si ca astfel s-a amplificat diferentierea de clasa in societatea germana. Cu ferme convingeri de stanga, el paraseste in 1993 SPD ca protest fata de sprijinirea de acesta a unei modificari a legislatiei dreptului de azil. In anul 1999 i se acorda la Stockholm Premiul Nobel, fiind primul scriitor german ce primeste acest premiu dupa cel de al doilea razboi mondial. In 2005 este distins cu titlul de doctor de onoare al Universitatii din Berlin.
In biografiile lui Grass aparute pana acum se arata ca, spre sfarsitul razboiului, el ar fi fost incorporat in trupele de aparare anti-aeriana, unde a cazut in prizonieratul trupelor britanice, fiind inchis intr-un lagar din Anglia pana in 1946. In interviul dat ziarului amintit el explica ca s-a cerut ca voluntar in armata pentru a scapa de situatia grea de acasa. Abia cand a ajuns la unitatea in care era incorporat a vazut ca era vorba despre trupele SS. Iar in mentalitatea tinerilor de pe atunci, trupele SS erau unitati de elita, in care era o onoare sa faci serviciul. Abia in urma procesului de la Nürnberg si-a dat seama de caracterul criminal al trupelor SS, desi banuia ceva atunci cand, la decimarea diviziei din care facea parte, superiorii si-au schimbat cu totii uniformele cu cele ale armatei obisnuite. Grass spune : “Astazi au aparut atati luptatori din rezistenta, incat te intrebi cum a putut veni Hitler la putere. Ce s-a petrecut in 1945 in Germania nu a fost o simpla capitulare, ci o prabusire. Pentru toti, anii ce trecusera au devenit brusc bezna. S-a lasat impresia ca bietul popor german fusese ademenit de o hoarda de fapturi intunecate. Dar asta nu e adevarat. Totul s-a petrecut la lumina zilei, ba cu multa insufletire. Desigur si cu ademenire, dar tineretul mai ales era plin de entuziasm. Despre aceasta insufletire si urmarile ei vreau sa scriu, acum cand am aproape 80 de ani, in noua mea carteâ€.
In lucrarea istoricului Bernd Wegner “Soldatii politici ai lui Hitler†se arata ca trupele SS , sub comanda lui H. Himmler, erau initial destinate pentru protectia personala a lui Hitler si folosite pentru cele mai brutale interventii in interior si in tarile ocupate. Spre sfarsitul razboiului numarul acestor trupe sporise insa pana la 900.000. Dupa 20 iulie 1944 (data atentatului generalilor asupra lui Hitler), Himmler a ordonat ca toti tinerii ce au cerut sa fie incorporati voluntar in armata, sa fie varsati la trupele SS. Numai in 1944 au fost incorporati astfel 95.000 tineri in trupele SS. Era o armata paralela, politic devotata, care insa pe front era tactic inglobata in Wehrmacht.
In aprecierea gestului lui Grass este de mentionat si un alt aspect. Daca astazi in unele tari, ca de pilda in Estonia si Letonia, cei ce au facut parte din trupele SS (si mai sunt in viata) sunt onorati ca vajnici luptatori impotriva bolsevismului, iar in Austria perioada nazismului e privita cu anumita intelegere, in Germania se duce de peste 60 de ani o intensa actiune de convingere in sensul eliminarii din mentalitati a oricarei urme de nostalgie a nazismului. Si se poate afirma ca actiunea de subliniere constanta a intreg raului pe care Hitler l-a facut Germaniei si Europei este incununata cu succes, ce se vede si din aceea ca partidele de extrema dreapta nu reusesc sa obtina la alegeri mai mult de un procent din totalul voturilor. In aceasta campanie de lunga durata un rol a jucat si Günter Grass, atat prin opera sa, cat si prin atitudinea de om angajat in apararea democratiei.
Cazul expus mai sus suscita cateva intrebari, unele chiar de natura filosofica :
– Un pas gresit in tinerete determina oare negativ destinul unui om sau este de conceput posibilitatea reabilitarii ? Un comportament moral unanim acceptat de societate al unui individ poate compensa o culpa anterioara sau aceasta ramane ca un vesnic stigmat ?
– O atitudine politica considerata la un moment dat acceptabila, ba chiar corecta, dar care in alte conditii devine condamnabila sau chiar odioasa, poate sfarama cariera unui om politic ? Dar a unui om de cultura ?
– Este in drept societatea sa judece felul in care o personalitate publica s-a comportat intr-un moment al vietii, fara a lua in consideratie intreaga complexitate a situatiei de atunci si constrangerile diverse la care omul a fost supus ?
– In aprecierea acestei personalitati publice, are oare importanta momentul in care el a desvaluit un moment rusinos sau condamnabil din existenta sa ? Se schimba aprecierea gestului daca el a fost facut indata dupa ce situatia s-a schimbat sau cu mult mai tarziu ?
Ar mai fi poate unele intrebari pe care suntem indreptatiti sa ni le punem, mai ales ca acest caz, cu toate deosebirile, sugereaza si unele analogii cu vanatoarea de vrajitoare care s-a declansat acum in tara noastra. Nimic nu justifica de pilda ca zelul luptei anticomuniste, sa reabiliteze figuri ale extremei drepte romanesti, ca cea a generalului Ion Antonescu sau a lui C. Z. Codreanu, si nici ca de dragul comunismului sa se duca dorul lui N. Ceausescu. Totodata insa, erorile de odinioara ale unor oameni de cultura (ma gandesc la Mircea Eliade sau Emil Cioran, dar si la unii scriitori ce si-au facut sau pastrat un nume in timpul comunismului) nu trebuie sa se rasfranga asupra aprecierii operei lor.
Este un lucru recunoscut ca istoria si-a accelerat ritmul, iar omul contemporan in decursul vietii este deseori martorul repetat al unor evenimente zguduitoare, greu de banuit cu ani in urma. Rari sunt acei vizionari care – precum Galileo Galilei – au taria de a-si sacrifica confortul, sau chiar viata, pentru apararea unor idei cu viitor totusi incert. La noi, cu toate ca se acrediteaza cu insistenta ideea egalitatii intre comunism si fascism, deosebirile intre cele doua regimuri totalitare sunt mari. In orice regim totalitar insa – dupa cum sublinia recent Ad. Severin – toata lumea lucreaza ca salariat al statului. Daca deci un proces al comunismului ar face condamnabila munca depusa in folosul statului comunist, atunci toata societatea s-ar face vinovata de colaborationism. Este clar ca nu orice colaborare trebuie condamnata, ci numai aceea care a dus la incalcarea drepturilor omului.
Pentru insusirea de clasa noastra politica a tuturor caracteristicilor democratiei, este necesar ca ea sa ia masurile necesare pentru a se feri de o recrudescenta a extremismului de dreapta, antiliberal si antiparlamentar, ca si de franare a unei derapari conservatoare si reactionare. Punandu-se pentru asta o surdina apelurilor de intoarcere cu orice pret a atentiei populatiei spre un trecut neglorios, din lipsa oricarui proiect de viitor, constructiv si insufletitor.
Raducanu N.
analizamedia.bleu.ro
