Oamenii de ştiinţă au confirmat că adolescenţii trăiesc în zone de timp diferite faţă de persoanele mature, relatează site-ul Ananova, consultat de Rompres.
Potrivit unui nou studiu, publicat în revista de specialitate New Scientist, tinerii care sunt obligaţi să se trezească mai devreme decât ar face-o în mod natural sunt predispuşi problemelor de sănătate.
Autorii studiului au precizat că ceasul biologic al tinerilor cu vârste între 14 şi 20 de ani este diferit de cel al majorităţii, determinându-i pe aceştia să se culce şi să se trezească mai târziu.
Astfel, adolescenţii care nu sunt lăsaţi să doarmă suficient prezintă un risc ridicat de a începe să fumeze şi sunt mult mai predispuşi bolilor.ROMPRES