Daniela Nane, nud cu trupul Marinelei Niţu

Daniela Nane, una dintre actriţele din noul val al cinematografiei româneşti a făcut recent dezvăluiri privind scenele de sex precum şi cele în care apare goală în peliculele turnate de-a lungul timpului.

daniela naneDeşi Daniela are un corp extraordinar chiar şi după ce l-a născut pe fiul său Codrin, ea recunoaşte că nu a îndrăznit să-şi arate nurii în filmele cu pricina: „Nu am filmat niciodata scene de sex în niciunul din filmele în care am jucat, dar nimeni nu mă crede”.

Mai mult decât atât, ea susţine că rolul că în scenele fierbinţi din filmul „Epicenter” a fost dublată de către un model, care este nimeni altul decât cântăreaţa Marinela Niţu şi totodată fosta iubită a „Luceafărului huilei”, Miron Cozma.

Daniela Nane marilena nituEa a apărut în scenă în momentul în care regizorul a insistat ca scena de amor să fie filmată de Daniela, nefiind dispus să sară exact peste nişte cadre care cu siguranţă sunt pe gustul publicului.

Şi cum actriţa română nu s-a conformat, iat-o pe Marinela luând pe umerii ei această povară, punând suflet şi, mai ales trup pentru scenele nud.

Lucru care nu a fost foarte dificil, mai ales că Marinela avea ceva experienţa în domeniu, fiind şcolită în pictorialele revistelor pentru bărbaţi pofticioşi.

Şi uite aşa toată lumea a fost împăcată. Regizorul, pentru că până la urmă a avut scene toride în film.

Daniela pentru că a scăpat cu faţa curată şi cu onoarea nepătată. Şi, mai ales Marilena, pentru că a reuşit să facă ceea ce ştie mai bine.

Antena 3

Comentarii

  1. Ma rog…. Daniela nu avea de ce sa isi faca griji, daca avea confirmarea ca se stie ca nu e corpul ei. De ce n-au pus-o de la inceput pe Marilena…si s-au chinuit atata ca sa faca pe cineva sa inteleaga…voi stiti mai bine:D:D:D

Adauga un comentariu

*