Rodica Stănoiu a demisionat din PSD

Rodica Stănoiu a anunţat, miercuri, în plenul Senatului, că renunţă la statutul de membru al PSD şi s-a declarat nemulţumită de activitatea CNSAS.

„Am decis să fac gestul pe care am vrut să-l fac în vara anului 2003, când, în timpul unei convorbiri telefonice, o cunoscută fostă judecătoare, prietenă a doamnei Macovei, îi reproÅŸa unui domn cu nume de floare că nu reuÅŸeÅŸte să mă lichideze.

S-ar mai fi cuvenit să fac acest gest în martie 2004, când proaspătul cancelar al domnului Adrian Năstase, Alin Teodorescu, anunţa conducerea Ministerului Justiţiei că la Bruxelles s-a decis să se sacrifice un cap şi acel cap trebuie să fie Rodica Stănoiu.

Se mai cuvenea să mai fac acest gest după Congresul PSD din 2005. ÃŽl fac astăzi, cu întârziere ÅŸi cu regret: demisionez din partid ÅŸi din grupul social-democrat”, a declarat Rodica Stănoiu în plenul Senatului.

Rodica Stănoiu se declară nemulţumită de activitatea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi a recomandat colegilor săi să înfiinţeze o comisie care să desfăşoare o anchetă în instituţia menţionată.

Stănoiu s-a referit ÅŸi la vizita făcută ieri la sediul CNSAS, pe care a caracterizat-o ca fiind ‘linÅŸaj’.

Amos NEWS

Adauga un comentariu

*