Rudele oneştenilor morţi în cumplitul accident nu şi-au revenit încă din şoc. În ziua în care au fost înmormântaţi, sora lui Silviu Cucu, a împlinit 17 ani, şi tot în aceeaşi zi, Cornel Lăcătuşu ar fi împlinit 12 ani de căsătorie şi era ziua fratelui cel mare.
Nadia Bostan, soţia lui Petru Bostan, de 31 de ani şi-a pierdut în accident soţul, pe cumnatul Iulian Catană, de 29 de ani, fratele Florin Preda, de 35 de ani, şi pe nepotul Rareş, de opt ani.
„Cred că se mai putea face ceva. Am aflat că accidentul a fost pe la patru, ÅŸi Salvarea a venit pe la ÅŸapte. Am un copilaÅŸ de patru ani, care nu poate să înÅ£eleagă că tatăl lui nu mai este. ÃŽmi spune mereu că vrea la el, dar îi zic mereu că tatăl lui e îngeraÅŸ ÅŸi că au grijă ceilalÅ£i îngeri de el”, spune Nadia.
La rândul său, Carmen Brăescu, mama lui Silviu Cucu, de 25 de ani, şoferul care a condus maşina, se consolează şi ea cu gândul că fiul ei nu mai trăieşte.
„Au plecat cu toÅ£ii să se relaxeze după o zi de muncă, nu ca să câştige bani. Am vorbit cu unul care a supravieÅ£uit ÅŸi mi-a spus că el conducea, dar numai Dumnezeu ÅŸtie, pentru că ÅŸoferii s-au mai schimbat pe drum. Cei rămaÅŸi în viaţă mi-au spus că deodată s-a stins lumina ÅŸi au ajuns la spital. Mai am o fată care a împlinit 17 ani chiar în ziua în care el a fost înmormântat. A crescut-o de mică, ÅŸi i-a fost ca un tată, pentru că eu nu am soÅ£. I-a promis de ziua ei un cadou-surpriză ÅŸi mai în glumă, i-a spus că de ziua ei îi dă voie să-l sărute. L-a sărutat, dar pentru ultima oară”, povesteÅŸte femeia.
Dincolo de durerea pe care o simt toţi acei care şi-au pierudt un tată, un fiu sau un frate în urma cumplitului accident, viaţa oneştenilor revine, încet, încet, la normal.
În semn de solidaritate, cu cei 11 milioane de lei rămaşi de la funeraliile de duminică, pieţarii din Oneşti pleacă la Călăraşi, să îi ofere rudelor celor şase victime ale unui alt accident petrecut tot pe şosea.
Amos NEWS