Defaimari religioase si maimutareli parlamentare

O prevedere a viitoarei legi a cultelor a atras criticile organizatiilor care se ocupa de drepturile omului. Prevederea criticata spune ca: “În Romania sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase.”

Pentru cei care au introdus aceasta prevedere in speranta ca vor limita influenta sectelor sataniste, avem o veste: nu se va intampla acest lucru.

Acum cativa ani, un primar dintr-un orasel din SUA a incercat sa declare localitatea “libera de Satan”. Nu a mai facut-o dupa ce un judecator federal a constatat ca astfel se incalca drepturile civile ale minoritatii sataniste, care, nu-i asa, trebuie protejata prin discriminare pozitiva.

Nu e un secret pentru nimeni ca o religie se naste dintr-o alta pe care ori o contesta ori o critica. Daca exista o astfel de prevedere, probabil ca crestinismul nu se mai desprindea din iudaism iar protestantismul din catolicism. Probabil ca Martin Luther ar fi fost cautat de SRI si dus sa fie judecat cu mascatii in miez de noapte pentru ca a indraznit sa-l critice pe Papa.

Multe din formatiile rock folosesc simboluri sataniste iar fanii le imita, chiar daca uneori habar nu au ce fac. A interzice unele formatii sau concerte sub pretextul ca aduc ofense publice simbolurilor religioase, e o idee buna. Buna pentru o tara ca Iranul, de exemplu.

Sa zicem ca imi expun o opinie si anume ca intre cultul Mariei si cel al lui Isis sunt multe asemanari asa cum intre cel al lui Isus, Dyonissos si Horus sunt niste asemanari importante (nascusi de o virgina, Horus pe 25 decembrie, au fost crucificati si au inviat dupa moarte).

Daca fac aceasta afirmatie sub incidenta acestei legi noi, voi putea fi cercetat pentru defaimare si ofensa adusa simbolurilor religioase? Teoretic, cineva ar putea sa o ceara pentru ca l-am ofensat in credinta lui. Asa cum s-ar putea ca sa ne judecam intr-un nou proces al maimutelor cu cei jigniti de insistenta cu care invatam copiii la scoala ca oamenii se trag din primate.

Iar unii parlamentari fac aceasta demonstratie gratis.

Razvan BIBIRE

Adauga un comentariu

*