Duminca, 15 octombrie, la o zi de la sarbatorirea Sfintei Cuvioase Parascheva, Bacaul va fi din nou in sarbatoare, indeosebi enoriasii din cartierul Stefan cel Mare. Va avea loc sfintirea Bisericii „Sfintii Trei Ierarhi”, ceremonie cre va fi oficiata de Prea Sifintitul Arhiereu Ioachim Bacaoanul, alaturi de alti inalti ierarhi.
Un grup de meseriasi, veniti de la Vatra Moldovitei, au inceput construirea bisericii in 2000 in stilul moldovenesc al sec. XV- XVII, cu simplificari ale arhitecturii, pastrandu-se proportiile.
S-a dorit a fi o biserica realizata simplu, din materiale naturale, lemn si piatra, combinate cu materiale moderne pentru a asigura frumusetea si trainicia.
Pictura este realizat in fresca, desenul este simplu, culoarea unitara conferind bisericii suplete.
Imaginea de ansamblu se vrea o opera religioasa si in acelasi timp, una de arta. Pe aceleasi criterii s-a realizat si Catapeteasma, o compozitie de o rara plasticitate.
Contiunand pe linia ineditului, preotul paroh Vasile Sarcu a decis ca in biserica sa fie instalate banci pe care sa poata sta enoriasii, lucru nemaiintalnit pana acum in bisercile orodoxe, necontravenid insa canoanelor.
„Astazi, mai mult ca oricand, lumea este in cautarea unui crez sufletesc si a unui cantec pentru inima. Daca vreti sa gasiti crezul si cantecul, va invit sa participati, duminica, 15 octombrie, la sfintirea Bisericii Sfintii Trei Ierarhi”, suna invitatia celui care si-a dedicat o particica a vietii, ridicarii acestui lacas de cult unic, preotul Vasile Sarcu.
D. MINDIRGIU