WC-ul de 400 de milioane. De lei

Observator de Bacau a descoperit inca un apropiat de-al primarului Stavarache care, ascunzandu-se dupa numele unei rude, a facut afaceri cu bani publici. Pentru modernizarea toaletei de la Observatorul astronomic, firma sotiei consilierului Vasilica Hartescu a incasat de la Consiliul Judetean 400 de milioane de lei.

Complexul Muzeal de Stiinte ale Naturii (CMSN), in subordinea caruia se afla Observatorul astronomic din Bacau, a organizat o selectie de oferte pentru amenajarea grupului sanitar de la Observator. Selectia a fost castigata, conform datelor comunicate de directorul CMSN, Neculai Barabas, de firma AMD COLLANT SRL Bacau.

Devizul total al lucrarilor executate a fost de 38.500 lei noi, cu TVA inclus. Adica aproape 400 de milioane de lei vechi.

Cine este AMD COLLANT?

hartescuConform datelor de la Registrul Comertului, societatea are ca unic asociat si administrator pe Liliana Hartescu, nimeni alta decat sotia consilierului liberal Vasilica Hartescu. Societatea si-a schimbat obiectul de activitate chiar anul trecut, dupa ce a inceput cu comertul cu ridicata a materialelor textile. „Da, este firma sotiei – recunoaste Vasilica Hartescu (foto).

Dar nu cred ca poate fi vorba de vreun conflict de interese in acest caz”. El spune ca nu se amesteca in afacerile sotiei, desi a parut sa stie destul de bine ce lucrari s-au facut la Observator, atunci cand l-am intrebat daca suma de 400 de milioane nu i se pare prea mare. „Numai covorul asfaltic – si sunt circa 200 de mp – a costat peste 200 de milioane de lei”, spune consilierul Hartescu.

WC-ul de 400 de milioane. De lei

Ce s-a facut din acesti bani

– doua cabine WC
– hol
– racordare la instalatia termica si de apa
– placare cu gresie si faianta
– pereti din rigips
– usa metalica la intrare
– usi la cabine
– covor asfaltic – 217,9 mp

Acuzat ca a inchis Clubul CFR Pascani

Saptamanalul „Orizont”, care apare la Pascani, afirma ca AMD COLLANT SRL a inchiriat Clubul sindicatului CFR din localitate si l-a transformat in depozit de materiale de constructii. „Acolo am fost rugat de niste prieteni sa investesc pentru a crea locuri de munca” – sustine Hartescu. El zice ca punctul de lucru de la Pascani nu este rentabil si ca spatiul era neocupat de 10 ani.

Alte cazuri

Presa locala a descoperit ca si alti apropiati ai primarului Stavarache si-au trecut firmele pe numele rudelor pentru a putea face afaceri cu banul public. Este vorba de Petrisor Botezatu, care si-a dat demisia din functia de consilier local dupa ce s-a descoperit ca firma sa, pe care o trecuse pe numele socrului, a castigat o licitatie de 10 miliarde pentru asfaltarea Bacaului folosind acte false. Un alt caz este cel al consilierului judetean Silvestru Dogaru, care a fost acuzat ca prin intermediul unei firme patronate de fina sa a castigat licitatia pentru montarea gardurilor metalice din oras. Nici primarul Stavarache nu a scapat de acuzatii, deoarece spalatoria sa spala rufele de la liceele din Bacau.

Razvan BIBIRE

Adauga un comentariu

*