Singurul sportiv român care ne-a reprezentat la finala Cupei Mondiale de gimnastică, de la Sao Paulo (Brazilia), Marian Drăgulescu, a câştigat, duminică, medalia de aur în proba de sărituri.
Drăgulescu a fost notat pentru cele două sărituri cu 16,562 puncte, devansându-i astfel pe rusul Anton Goloţuţkov, 16,362p şi pe brazilianul Diego Hypolito 16,250p.
În ierarhia pe medalii, România s-a clasat pe locul 4, cu o medalie de aur. Primul loc al acestui clasament a fost ocupat de China, cu 7 medalii (4 de aur, două argint şi una bronz), urmată de Brazilia, cu 6 medalii, şi de Marea Britanie, cu 3 medalii.
NewsIn