Subprefectul de Iasi, Florin Ungureanu, a fost gasit impuscat intr-o anexa a locuintei sale, langa el fiind gasita o arma de vanatoare. Corpul neinsufletit al oficialului iesean a fost descoperit in jurul orei 18. Reprezenatii IJP Iasi au precizat pentru HotNews.ro ca momentan nu se stie daca e vorba de sinucidere, crima sau accident.
Florin Ungureanu avea 44 de ani, era recasatorit de curand, avea un copil mic, de cateva luni si tocmai preluase o parte din responsabilitatiile prefectului de Iasi, Radu Prisacaru, dupa ce acesta a a inceput sa fie cercetat de DNA.
Deputat PD Iasi, Petru Movila, a declarat pentru Antena 3 ca Florin Ungureanu era suspect de cancer. Deputatul Movila l-a vizitat sambata seara la spital pe Florin Ungureanu care tocmai suferise o operatie in urma careia i-au fost extirpati ganglionii llimfatici. Vineri, subprefectul ar fi urmat sa primeasca un diagnostic clar in privinta cancerului.
Ungureanu era absolvent al Facultatii de Mecanica din cadrul Institutului politehnic Iasi. El a ocupat, incepand cu 2003, diferite functii de conducere in cadrul grupului de firme CONEX – societate care se ocupa transportul de marfa in reteaua CFR, pana in inauarie 2005, cand a fost numit subprefect. Ungureanu a fost membru al PD.
Subprefectul de Iasi avea cele mai multe sanse sa ocupe locul de senator al lui Varujan Vosganian, daca acesta ar fi fost ales comisar european. El era urmatorul pe lista Aliantei DA, dupa Vosganian, care a candidat pentru un loc in Senat la alegerile din 2004.
HotNews.ro