Atentie soferi, vin zile grele!

Administratia Nationala de Meteorologie a anuntat polei, inghet la sol, ceata si ninsoare, pentru perioada imediat urmatoare, predominant in sud-estul tarii si in zonele de deal si de munte. Biroul Politiei Rutiere Bacau da participantilor la trafic cateva indrumari utile.

Subcomisar Dorin Roman ii sfatuieste pe conducatorii auto ca inainte de a pleca la drum, sa se informeze temeinic despre conditiile meteo si starea drumurilor, apeland la unul dintre numerele de telefon ale Comandamentului Central de iarna, 9360, 3157566, 3186609 sau 3186631. „Adaptati permanent viteza la conditiile de drum si trafic, circulati cu viteza redusa atat in localitati cat si in afara lor, cand partea carosabila este umeda sau acoperita cu polei, gheata, zapada batatorita, mazga sau are imbracamintea din piatra cubica. De asemenea, evitati bruscarea comenzilor autovehiculului, in special a directiei, precum si franarile bruste”, le recomanda politistul bacauan conducatorilor auto. in situatia in care se ajunge pe un carosabil alunecos, este recomandata folosirea franei de motor. Trebuie pastrata in mers o distanta suficienta fata de autovehiculul din fata pentru a putea opri in conditii de siguranta atunci cand conditiile de deplasare o impun. De asemenea, autovehiculul trebuie echipat cu anvelope corespunzatoare, cu profil de iarna si trebuie evitata suprapresiunea care scade aderenta anvelopelor la carosabilul drumurilor. Farurile si blocurile de semnalizare trebuie curatate in permanenta si trebuie folosita corespunzator instalatia de ventilatie – climatizare, pentru a vedea si a fi vizibili in trafic. „Trebuie folosite luminile de intalnire in afara localitatilor si pe timpul zilei. ~n acest fel veti fi siguri ca prezenta dumneavoastra a fost sesizata de ceilalti participanti la trafic”, spune sbcms. Dorin Roman. „Conducatorii auto incepatori ar trebuie sa evite, pe cat posibil, conducerea autovehiculului in conditii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distante mari, data fiind experienta redusa si riscul implicarii in evenimente rutiere. De asemenea, le reamintim ca, daca au mai putin de un an de practica, viteza maxima admisa in afara localitatilor este cu 20 km pe ora mai mica decat limita legal stabilita”, a tinut sa precizeze Dorin Roman.
Dan MINDIRIGIU

Adauga un comentariu

*