Fotbal: Nicolae Dică ratează Sevilla

Accidentat la genunchi în primul amical jucat de Steaua Bucureşti în 2007, atacantul Nicolae Dică, cel mai bun jucător din lotul lui Cosmin Olăroiu, va rata dubla cu FC Sevilla urmând a lipsi cel puţin cinci săptămâni.

Anul 2007 a debutat sub auspicii sumbre pentru campioana en-titre a României la fotbal, Steaua Bucureşti, echipa antrenată de Cosmin Olăroiu urmând a avea o misiune imposibilă în dubla cu FC Sevilla din 16-imile de finală ale Cupei UEFA mai ales după ce l-a pierdut pe cel mai bun jucător al său din ultimele sezoane, atacantul Nicolae Dică.

Dirijorul din atacul Stelei dar şi golgeterul ei s-a accidentat după un contact cu un adversar în amicalul cu Siena II şi are probleme medicale la genunchi urmând a lipsi cel puţin cinci săptămâni.

După ce a efectuat un RMN la o clinică specializată din Italia, Dică va trebui să mai efectueze câteva analize pentru a se stabili exact perioada de absenţă dar la prima vedere, fotbalistul va sta cel puţin cinci săptămâni pe tuşă şi este pasibil de o perioadă de absenţă mai lungă, chiar până la şase luni, dacă i-au fost afectate grav şi ligamentele.

Accidentarea lui Dică survine la câteva zile după ce portarul Andrey Nazario, adus cu mare tam-tam în Ghencea, a cedat şi el la chiar primul antrenamente, genunchiul său rezistent doar 10 minute la programul solicitat de Cosmin Olăroiu.

Amos News

Adauga un comentariu

*