Nu toţi intelectualii au semnat

Scrisoarea de susţinere a preşedintelui Traian Băsescu generează controverse în rândul intelectualilor.

După ce la începutul săptămânii şaizeci de membri ai societăţii civile au criticat dur iniţiativa de suspendare a şefului statului, mai multe personalităţi şi-au exprimat dezacordul faţă de acest demers.

Ziarul Cotidianul publică în ediţia de astăzi un material despre intelectualii care nu au semnat scrisoarea deschisă.

Membru de seamă al societăţii civile, Andrei Pleşu a preferat să nu se alăture colegilor care au semnat scrisoarea deschisă în sprijinul preşedintelui Traian Băsescu. Pleşu a declarat că nu are obiecţii majore la text, dar a decis să nu îl semneze fără anumite adăugiri sau reformulări.

„AÅŸ fi făcut o mutare de accent, subliniind ideea unei necesare reconcilieri, singura viabilă în momentul de faţă. ÃŽn forma actuală, scrisoarea este mai degrabă de natură să întreÅ£ină o tensiune, în loc s-o aplaneze”, a declarat Andrei PleÅŸu pentru Cotidianul.

Şi Mircea Toma, de la Agenţia de Monitorizare a Presei se declară deranjat de faptul că în presă societatea civilă este tratată în bloc.

„Nu toÅ£i suntem de acord, avem păreri foarte diverse. CoaliÅ£ia pentru un Parlament Curat funcÅ£ionează cu o metodologie clară, asupra căreia cu toÅ£ii am fost de acord. Noi am refuzat să semnăm un text care sprijină explicit un om politic. Ne-am compromite imparÅ£ialitatea care ne dă credibilitate”, a afirmat Mircea Toma.

La rândul său, analistul politic Stelian Tănase, a declarat că i s-a propus să semneze, însă nu a făcut-o pentru că are altă opinie asupra situaţiei politice actuale.

„România nu este în faÅ£a unei lovituri de stat, cum s-a spus, nu se poate vorbi despre o refacere a PieÅ£ei Universităţii. Nu e cazul să mobilizăm lumea ÅŸi să introducem un element de tensiune în plus, când rostul intelectualilor este să contribuie la calmul dezbaterii. Patria nu e în primejdie. Suspendarea ÅŸi bileÅ£elul nu sunt niÅŸte dramolete pe care politicienii le joacă pentru ca noi să ne uităm la ei. Totul se va termina cu «Pupat PiaÅ£a IndependenÅ£ei»”, apreciază Stelian Tănase.
Sursa: Realitatea TV

Adauga un comentariu

*