Anna Nicole Smith – viaÅ£a ÅŸi moartea unui sex-simbol

Anna Nicole Smith a murit joi seară, fără a pune mâna pe cele 800 de milioane de dolari din averea răposatului ei soţ. Fostul „iepuraş” Playboy, devenită între timp actriţă şi star TV, a fost găsită inconştientă într-o cameră de hotel pe care o închiriase împreună cu iubitul ei. Avocatul vedetei avea să confirme ulterior că a încetat din viaţă, în ciuda intervenţiei medicilor. Deşi cauzele decesului rămân încă necunoscute, varianta cea mai palpabilă este cea a unei supradoze.

Frumoasa în vârstă de 39 de ani a fost găsită fără suflare în momentul când medicii au ajuns la hotelul în care se cazase, din Hollywood. Cu ceva timp înainte, chemase o asistentă medicală, plângându-se că nu se simte prea bine. Eforturile medicilor au fost însă în zadar, decesul fiind constatat la ora locală 2:49 p.m. Care este însă povestea acestei femei, considerată de mulţi o a doua Marilyn Monroe?!

Anii tinereţii

Anna Nicole SmithVickie Lynn Hogan, căci acesta este numele ei adevărat, s-a născut pe 28 noiembrie 1967, în Houston, Texas. A fost fiica lui Donald Eugene Hogan ÅŸi a lui Virgie Mae Tabers. A avut ÅŸi două surori: Donna Hogan ÅŸi Amy Hogan. Când Vickie era foarte mică, familia ei s-a mutat în Mexia, un mic orăşel situat la 127 de kilometri de Dallas. La scurt timp, tatăl ÅŸi mama ei au divorÅ£at, pe 4 noiembrie 1969. Fata a fost crescută apoi doar de Virgie ÅŸi de mătuÅŸa Elaine. ÃŽncă de când era doar un copil, Vickie le spunea tuturor că vreă să fie următoarea Marilyn Monroe. A început însă de jos. S-a angajat chelneriţă la fast-food-ul „Jim’s Krispy Fried Chicken” din Mexia. Acolo l-a cunoscut pe Billy Wayne Smith, care era bucătar. ÃŽndrăgostindu-se de acesta, s-a căsătorit cu el pe data de 4 aprilie 1985, când ea avea doar 17 ani iar Billy – numai 16. Pe 22 ianuarie 1986, a venit pe lume ÅŸi rodul dragostei lor, băieÅ£elul Daniel Wayne Smith. Vickie ÅŸi Billy s-au despărÅ£it însă un an mai târziu. Fata s-a mutat înapoi în Houston, împreună cu fiul ei. Având mare nevoie de bani, s-a angajat la „Wall-Mart”, apoi chelneriţă la „Red Lobster”. Neputând însă să îşi întreÅ£ină fiul din acest salariu, a găsit soluÅ£ia: s-a angajat dansatoare exotică într-un club de noapte.

Oportunitatea Playboy

Şi se pare că a procedat bine, fiind observată de oamenii lui Hugh Hefner. Mai mult, a fost aleasă chiar să apară pe coperta Playboy din luna mai a anului 1992. A pozat într-o elegantă rochie se seară. În acel moment şi-a căpătat şi o poreclă: „următoarea Marilyn Monroe”, asta pentru că semăna foarte mult cu diva americană. Devenind unul dintre cele mai populare modele Playboy, a hotărât să facă următorul pas în cariera ce se întrevedea: a pozat goală pentru numărul din luna mai al celebrei reviste americane. Mai mult, în 1993 a fost desemnată „Playmate of the year”. Atunci a ales să îşi schimbe numele în Anna Nicole Smith, pentru a „da” mai bine. A semnat apoi un contract cu „Guess?”, o mare companie americană de blugi, job în care a înlocuit-o pe nimeni alta decât frumoasa Claudia Schiffer. A făcut apoi un pictorial nud, tot pentru Playboy, în Beverly Hills. O poză din acest pictorial a fost pusă pe prima pagină a numărului din 22 august 1994 a tabloidului „New York”. Titlul era unul de-a dreptul depravant: „White Trash Nation”. În octombrie 1994, avocatul Annei a intentat un proces tabloidului respectiv, cerând nu mai puţin de cinci milioane de dolari, daune morale pentru defăimarea fetei.

Mariajul cu Marshall

ÃŽn octombrie 1991, în timp ce dansa la un club de noapte din Houston, fata l-a cunocut pe miliardarul J. Howard Marshall, cu care a început o relaÅ£ie. ÃŽn următorii doi ani, magnatul petrolului i-a făcut Annei o mulÅ£ime de cadouri, care de care mai costisitoare, cerând-o totdată de nevastă în nenumărate rânduri. Fata a refuzat de fiecare dată. Până într-un punct. Pe 3 februarie 1993, a divorÅ£at de fostul ei soÅ£, Billy, ÅŸi, pe 27 iunie 1994, a devenit doamna Marshall, la 26 de ani. Presa de scandal din State a profitat de acest lucru ÅŸi, în special, de faptul că proaspătul soÅ£ avea nu mai puÅ£n de 89 de ani, ÅŸi a lansat o bârfă conform căreia Anna ar fi acceptat cererea în căsătorie nu din dragoste, ci pentru bani. Anna a negat însă cu vehemenţă acese speculaÅ£ii, mărturisind că îşi iubeÅŸte cât se poate de mult soÅ£ul. La doar un an ÅŸi o lună după nuntă, Marshall a murit, pe 4 august 1995, în Houston. Moment în care viaÅ£a Annei avea să se schimbe radical…

Procesul pentru împărţirea unei averi colosale

La doar câteva săptămâni după ce ÅŸi-a îngropat soÅ£ul, Anna Nicole a intentat un proces unuia dintre fiii acestuia, E. Pierce Marshall, cerând jumătate din averea lui Howard, care se ridica la nu mai puÅ£in de 1,6 miliarde de dolari. Tânăra s-a coalizat cu celălalt fiu al fostului ei soÅ£, James Howard Marshall al III-lea, pe care miliardarul îl dezmoÅŸtenise. Acesta avea să mărturisească în cadrul procesului că tatăl lui îi promisese, verbal, ce-i drept, o parte din averea sa. Exista însă o mare problemă: atât Anna, cât ÅŸi Howard al III-lea nu erau incluÅŸi în testamentul făcut de răposat. ÃŽn 1996, vedeta a mărturisit că fostul soÅ£ îi promisese verbal că îi va da jumătate din avere dacă se căsătoreÅŸte cu el. ÃŽn septembrie 2000, o instanţă din Los Angeles a hotărât acordarea sumei de 450 de milioane de dolari fostei doamne Marshall. Anna nu a avut însă să se bucure de aceÅŸti bani, asta pentru că, în iulie 2001, un judecător din Houston a schimbat verdictul, hotărând că ea nu merită absolut nici un dolar din averea lui Marshall senior. Luând astfel naÅŸtere un conflint între cele două instanÅ£e judecătoreÅŸti, cea din Los Angeles ÅŸi cea din Houston, procesul a fost înaintat instanÅ£ei federale. Astfel, în martie 2002, un judecător federal a anulat decizia luată de instanÅ£a californiană în 2000 ÅŸi a decis ca Anna să primească doar 88 de milioane de dolari. După alte hotărâti judecătoreÅŸti, unele împotrivă ÅŸi altele în favoarea văduvei, Curtea Supremă a decis, pe 1 mai 2006, în favoarea Annei. Dar să nu credeÅ£i că i-a acordat jumătate de avere, ci doar dreptul de a cere în continuare aceÅŸti bani, astfel încât procesul a avut să continue. Åži ar fi continuat probabil ÅŸi în acest an…

Anna Nicole Smith, o vedetă pe micul şi pe marele ecran

Pe lângă faptul că a fost una dintre cele mai frumoase fete din lumea modei ÅŸi unul dintre cei mai drăguÅ£i „iepuraÅŸi” Playboy, Anna s-a dedicat ÅŸi filmelor, dar ÅŸi televiziunii. Primul ei rol a fost în lung-metrajul „To The Limit”, din 1995, unde a interpretat-o pe Colette Dubois, o femeie ce căuta răzbunare după ce soÅ£ul i-a fost omorât. Următorul ei film a fost „Skyscapper” în 1997, film la care a fost ÅŸi producătoare. ÃŽn 2002, a debutat ÅŸi în televiziune, în propria ei emisiune, intitulată „The Anna Nicole Show”. Show-ul prezenta aspecte din viaÅ£a ei, fiind comparat de mulÅ£i cu mult mai celebrul „The Osbournes”. „The Anna Nicole Show” nu a avut însă să reziste, fiind anulat în februarie 2004, pe motiv de „diferenÅ£e de creaÅ£ie”. Anna nu s-a lăsat însă ÅŸi a continuat pe celălalt front, jucând în comediile „Be Cool” din 2005, în care i-a avut colegi pe Uma Thurman ÅŸi pe John Travolta ÅŸi în „Illegal Aliens”, un an mai târziu – aceasta reprezenzând de altfel ÅŸi ultima ei apariÅ£ie pe marele ecran…

NaÅŸterea micuÅ£ei Dannielynn Hope – un nou proces…

„Ca să pun capăt tuturor zvonurilor, vă spun eu. Da, sunt gravidă ÅŸi sunt foarte, foarte, fericită de acest lucru. Totul merge cât se poate de bine”, anunÅ£ase Anna Nicole pe 1 iunie 2006. DeÅŸi Anna nu detaliase prea mult, tatăl copilului avea să iasă singur la iveală. Astfel, fiind invitat la emisiunea „Larry King Live” de pe CNN, avocatul femeii, Howard K. Stern, cel care îi apărase interesele de-a lungul procesului de împărÅ£ire a averii fostului soÅ£, a avut să facă un anunÅ£-ÅŸoc: o iubeÅŸte cât se poate de mult pe Anna ÅŸi este convins că viitorul copil este al lui. Apoi, un alt bărbat, fotograful Larry Birkhead, a declarat că, de fapt, el este tatăl ÅŸi a intentat un proces pentru a contesta paternitatea. Pe 7 septembrie 2006, la „Doctors Hospital” din Nassau, Bahamas, a venit pe lume deja mult-mediatizatul copil, fetiÅ£a Dannielynn Hope Marshall Stern. ÃŽn certificatul de naÅŸtere a fost trecut Howard K. Stern drept tată. După cum era de aÅŸtept, o instanţă americană a cerut, chiar în ajunul morÅ£ii Annei, efectuarea testului ADN până pe data de 21 februarie. Testul nu a fost făcut până azi…

Moartea fiului

Pe 10 septembrie 2006 a avut loc cel mai tragic eveniment din viaţa Annei Nicole Smith. Fiul ei, Daniel, în vârstă de 20 de ani, a murit, chiar în camera maternităţii. Daniel venise să îşi viziteze mama şi pe noua lui surioară. Deşi cauzele au rămas iniţial necunoscute, Anna a cerut o a doua autopsie, ce a relevat faptul că Daniel murise din cauza unei supradoze: amestec în exces de Metadon, Lexapro şi Zoloft. La 11 ani după ce îşi îngropase soţul, Anna şi-a înmormântat şi fiul. Ceremonia a avut loc pe 19 octombrie 2006, în Bahamas, la nu mai puţin de şase săptămâni de la deces.

Cel de-al treilea soţ

Pe 28 septembrie 2006, Anna Nicole Smith ÅŸi Howard K. Stern ÅŸi-au unit destinele în Bahamas. Legile fiind total diferite faţă de cele din Statele Unite, cei doi nu ÅŸi-au putut face certificate de căsătorie, astfel încât mariajul lor nu a fost considerat legal. Cu toate acestea, Anna Nicole i-a jurat dragoste eternă lui Howard, „până când moartea îi va despărÅ£i”…

Åži iepuraÅŸii mor, nu-i aÅŸa?

Åži chiar aÅŸa a fost. Asta pentru că, în cursul serii de joi, sex-simbolul Anna Nicole Smith a fost găsită inconÅŸtientă într-un hotel din California. Decesul a fost constatat la ora locală 2:49 p.m.. Cauzele rămân încă necunoscute, singura variantă speculată în acest moment fiind cea a unei supradoze, acelaÅŸi motiv din care a murit ÅŸi Marilyn Monroe, idolul Annei ÅŸi diva cu care a fost comparată mai mereu…

Antena 3

Adauga un comentariu

*