30.000 de euro pentru arestare ilegală

Magistraţii de la Tribunalul Constanţa s-au pronunţat în dosarul în care fostul manager al CNM „Navrom“, Manea Ion Ghiocel, a dat statul român în judecată pentru arestare ilegală. Prin cererea adresată instnţei de judecată, acesta a solicitat despăgubiri materiale în valoare de 777.090 lei şi 30.700 dolari iar pentru cele morale a cerut un milion de euro.

Pe baza probelor depuse la dosar, judecătorii au admis parţial cererea şi au dispus ca Manea Ion Ghiocel să primească despăgubiri materiale în valoare de 195.000 RON şi 30.000 de euro despăgubiri morale.

În schimb, instanţa a respins cererea privind suma de 30.730 dolari, justificată ca fiind folosită pentru tratament medical. În anul 1998, Ghiocel a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de deturnare de fonduri şi abuz în serviciu.

El a fost arestat preventiv în perioada 19 august -23 decembrie 1998. Prima instanţă l-a condamnat la 6,8 ani de închisoare însă Curtea de Apel Constanţa a dispus achitarea inculpatului pe motiv că faptele pentru care a fost trimis în judecată nu au fost comise de acesta. Ulterior, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins recursul declarat de procurori şi au menţinut decizia de achitare.

Adauga un comentariu

*