Capriciile lui Kim Jong Il – dictatorului care a sfidat lumea

Coreea de Nord a marcat, vineri, cea de-a 65-a aniversare a „iubitului conducator” intr-un context international mai relaxat dupa ce a acceptat oprirea programului sau nuclear. Liderul nord-coreean Kim Jong Il, considerat ultimul dictator stalinist al lumii, a ajuns la putere in 1994, dupa moartea tatalui sau, Kim Il-sung.

Agentia oficiala de stiri a regimului de la Phenian anunta ca sarbatoarea a fost marcata in Laos, Nepal si India, prin proiectii de filme coreene, prezentari de carti, parade si expozitii. Asa cum se obisnuieste, mii de cupluri au dansat in piata principala din capitala, in costume traditionale.

Cei 23 de milioane de nord-coreeni, victime ale unei penurii cronice de alimente, au primit ratii pe o luna intreaga, cu aceasta ocazie.

„Ni s-au dat alcool, bere si dulciuri”, spune fericit un nord-coreean. Sarbatoarea nationala este si o ocazie de reuniuni si mese in familie. Coroane de flori au fost depuse in fata unei statui gigantice a lui Kim Il-sung, fondatorul Coreei de Nord comuniste, care a murit in 1994.

La cateva zile dupa acordul de la Beijing, prin care Phenianul promite ca va incepe dezafectarea instalatiilor sale nucleare, insistentele responsabililor tarii s-au unit intr-o scrisoare comuna pentru a-i cere lui Kim Jong-il sa-si continue guvernarea in vederea construirii „unui stat socialist puternic”.

„Soldatii si intreaga Armata a Poporului, precum si populatia, vor ramane in stare de alerta pentru a face fata manevrelor imperialistilor americani”, potrivit scrisorii. „Daca inamicii indraznesc sa declanseze razboiul, ne vom mobiliza tot potentialul de lupta si ii vom zdrobi fara mila, realizand opera istorica a unificarii nationale”, se specifica in mesaj.

Liderul nord-coreean sarbatoreste implinirea celor 65 de ani intr-un moment in care pare sa detina control deplin asupra tarii, in pofida problemelor grave de care sufera poporul: foamete, lipsa de electricitate, conturi blocate in banci din strainatate, izolare internationala. Insa Kim Il-jong are un atu: armata de 1,1 milioane de oameni.

„Pur si simplu nu exista niciun grup de elite capabil sa reprezinte o problema pentru regimul sau”, a explicat un analist.

Desi la inceputul domniei lui Kim Jong Il s-a sperat intr-o relaxare a regimului tiranic din Coreea de Nord si la o diminuare a cultului personalitatii, lucrurile se pare ca nu s-au schimbat. De la venirea sa la putere, bilantul mortilor de foame e apocaliptic. Conform asociatiilor de ajutor internationale, in Coreea de Nord ar fi pierit, in ultimii 13 ani, peste doua milioane de oameni.

De asemenea, se vorbeste despre torturile practicate de regim, executii publice, munca in regim sclavagist, avorturi fortate si infanticide. Fugarii povestesc despre foametea generalizata care a dus la consumul de plante si la acte de canibalism.

Pasiunea presedintelui pentru arta si cinematografie

Cultul personalitatii se manifesta si el plenar. Oficial, Coreea de Nord se afla calendaristic in anul 95 al erei incepute odata cu anul nasterii lui Kim Il-sung. Pentru ca cenzura sa fie totala, radiourile si televizoarele sunt setate pe posturile oficiale, singurele de altfel permise de regimul de la Phenian.

Kim este inzestrat cu o memorie fotografica, pe care si-o antreneaza zilnic, astfel incat tine minte toate numerele de telefon pe care le-a folosit, lungi coduri de calculator si biografia cadrelor de partid.

El si-a surprins audienta la o inmormantare, cand a mers printre sute de morminte relatand trasaturile sau preferintele membrilor familiei persoanei ingropate pe langa mormantul careia trecea.

Potrivit biografiei sale oficiale, liderul nord-coreean s-a nascut intr-o tabara revolutionara secreta, situata pe un munte din nordul peninsulei, considerat de multe persoane sacru, chiar daca analistii sud-coreeni si straini sustin ca locul nasterii sale este Uniunea Sovietica. Un curcubeu dublu a aparut deasupra muntelui in momentul nasterii sale.

Pana sa implineasca 23 de ani, el a scris mai multe piese si librete de opera. Pasiunea sa cea mare este insa cinematografia, adaptand mai multe dintre scrierile sale pentru marele ecran. Evident, creatiile sale au fost toate premiate. Kim Jong-il se lauda cu o colectie personala de peste 25.000 de filme. Printre preferatele lui se numara „Vineri, 13”, „Rambo”, „James Bond” si „Godzilla”.

Kim a sprijinit dezvoltarea industriei de televiziune si a scris o teza pe tema istoriei coreene.

Perseverenta sa in a impune miscarea comunista in stat l-a transformat intr-un persoana cu tulburari de somn, din cauza zilelor pe care si le petrecerea acordand ajutor muncitorilor din fabrici, fermierilor si militarilor.

El a favorizat si dezvoltarea artei, dispunand la amplasarea de muzee in toate regiunile tarii, iar in 1967, a adus pe marele ecran filmul „Cinci frati de gherila”, urmat de „Marea Sangelui” si alte pelicule care au obtinut premii.

Inginerul Kim se pricepe la centrale hidroelectrice, canale de irigatii si baraje, dar si la computere.

„Cunostintele sale aprofundate in ingineria electronica a determinat oamenii de stiinta sa-si plece capetele in semn de respect”, se precizeaza in presa de la Phenian.

Capriciile dictatorului stalinist – Kim vrea hamburgeri McDonald’s de la Beijing

Nu exista persoana mai amatoare de produse de lux decat liderul nord-coreean Kim Jong-il, care se lauda cu o colectie de peste 10.000 de sticle din cele mai celebre vinuri.

Kim este amator de delicatese, precum caviarul si homarul, dar si de sushi, pe care il aduce din Japonia, potrivit unui fost bucatar al acestuia, Kenji Fujimoto.

Acesta a lucrat pentru Kim Jong-il in anii ‘80-’90, perioada in care peste un milion de nord-coreeni au murit de foame, si spune ca liderul de la Phenian este gata de orice pentru pentru a-si satisface poftele. El isi trimite angajatii sa cumpere caviar din Iran si a trimis pe cineva la Beijing sa-i aduca hamburgeri de la McDonald’s.

Serviciile de informatii din Coreea de Sud spun totusi ca liderul din nord a mai renuntat la o parte din capricii in ultimii ani, in special bauturile. El si-a limitat consumul de coniac in ultima vreme prefera sa bea vin. Se estimeaza ca dictatorul consuma coniac Hennessy in valoare de peste 700.000 dolari anual, in conditiile in care un cetatean de rand castiga doar 900 dolari pe an.

Cine va prelua fraiele marii dinastii comuniste nord-coreene?

Dictatorul i-a succedat in functie in 1994 tatalui sau Kim Il-sung, fondatorul Coreei de Nord, care murise cu trei ani mai devreme. Astfel, Kim a devenit prima dinastie comunista. Insa liderul de la Phenian nu si-a desemnat inca succesorul dintre cei trei fii ai sai, iar linia succesoriala se va opri odata cu incheierea regimului lui Kom Jong-il, cred observatorii.

„Posibilitatea de a desemna un succesor este redusa. Dupa moartea lui Kim Jong-il nu cred ca acest cult al personalitatii va mai fi posibil mult timp”, spune Kim Taewoo, de la Institutul pentru analize de Aparare.

Fiii liderului sunt fie prea tineri fie destul de incapabili, spun expertii. Cel mare, Kim Jong-nam, de 35 de ani, traieste pe picior mare de trei ani in Macao, capitala chineza a jocurilor de noroc. Un timp considerat posibil succesor, el a cazut in dizgratie dupa ce a fost oprit la frontiera cu Japonia in 2001, avand asupra sa un pasaport fals.

Se pare ca dorea sa viziteze Disneyland-ul din Tokyo. Jong-Chol, de 23 de ani, si Jong-Woon, de 20 de ani, sunt prea tineri. „Nu sunt pregatiti si nu au nicio legatura cu armata. Incertitudinea este mare.

„Aceasta este cea mai mare sursa de vulnerabilitate a regimului”, explica Peter Beck, expert la Grupul Internatonal de Criza de la Phenian.

HotNews.ro

Adauga un comentariu

*