Creierul poate forma noi celule nervoase

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Auckland au descoperit primele dovezi clare că sistemul nervos central uman poate produce noi celule nervoase, oferind noi speranţe pentru identificarea unor tratamente eficiente ale bolilor neurologice grave cum sunt maladiile Parkinson şi Alzheimer, informează The Times consultat joi de Rompres.

Comunitatea ştiinţifică ştia de mai multă vreme că sistemul nervos central la şoarecii adulţi este capabil să producă noi neuroni din celule stem, dar experimentele realizate până în prezent nu au fost capabile să identifice o astfel de funcţie neurogeneratoare şi la creierul uman.

Studiul care a reuşit să demonstreze acest lucru a fost condus de Maurice Curtis de la Universitatea Auckland din Noua Zeelandă, iar etapele acestui studiu sunt prezentate detaliat în ultimul număr al revistei Science.

Adauga un comentariu

*