Jucatorii echipei din Liga a III-a, FC PAMBAC Bacau, au revenit din stagiul de pregatire centralizata de zece zile, petrecut in statiunea Vatra Dornei.
„A fost una dintre cele mai reusite perioade de pregatire. Am avut de toate, inclusiv zapada, ca sa nu mai vorbim despre conditiile de antrenament. Conducerea societatii a avut grija sa nu ducem lipsa de nimic si unul dintre meritele principale ii revine d-lui Dorinel Apostol, presedintele clubului, mereu aproape de noi. Am avut la dispozitie un lot fde 26 jucatori, din care sase juniori, Sofrone, Apreutesei, Moldovan, Brasoveanu, Capra si Munteanu. Din pacate, ei au fost si primii care au cedat, nefiind obisnuiti cu astfel de cantonamente. {i-au revenit insa repede si acum sunt apti”, spune Sorin Condurache, antrenorul principal al echipei. O contributie insemnata a avut-o si directorul sportiv Robert Ghioane, care a fost prezent si el la Vatra Dornei. „Baietilor nu le-a lipsit nimic. Ma bucur ca s-au simtit bine iar rezultatele nu vor intarzia sa apara. Am jucat si trei partide la Vatra Dornei, remizand de doua ori, 2 – 2, cu Juventus Falticeni si castignd cu o echipa de judet din Iacobeni, cu 5 – 3”, afirma Robert Ghioane. inainte de plecarea in pregatire, PAMBAC a facut o remiza alba cu AEROSTAR iar la revenire au castigat cu 3 – 2 cu Laminorul Roman. Din lot nu mai fac parte Zare, Zlati, Andries, Axinte si Hurdubei, plecati la Leonard Pascani. Au venit Valentin Menghia, de la CFR Pascani, Moldovan, de la LPS Bistrita, Bales, de la AS Nicolae Balcescu, Brasoveanu, de la LPS Baca. in prima etapa din retur, PAMBAC se va deplasa la Leonard Pascani, urmand ca in cea de a doua sa dea piept cu FCM II Bacau, intr-un adevarat derby local. „Speram sa avem o comportare cel putin la fel de buna si in partea a doua a campionatului si sa putem termina in primele trei echipe”, ne-a declarat Dorinel Apostol, presedintele FC PAMBAC Bacau.
Dan MINDIRIGIU