Soldat violator, condamnat la 100 ani de închisoare

Sergentul Paul Cortez este al doilea, dintr-un grup de cinci soldaţi, care a recunoscut că au violat în Irak o fetiţă de 14 ani, că i-au ucis familia, după care au omorât-o şi pe aceasta. Americanul a fost condamnat, joi, la 100 de ani de închisoare de către un tribunal militar din Statele Unite, anunţă BBC.

James Barker, alt soldat implicat în acelaşi caz, şi-a recunoscut faptele în noiembrie 2006 şi a fost condamnat la 90 de ani de închisoare. Pledând şi el vinovat, Paul Cortez s-a asigurat că va scăpa de pedeapsa cu moartea. El va deveni eligibil pentru eliberare condiţionată, cel mai devreme, peste 10 ani.

În martie 2006 cei cinci au intrat cu forţa în casa din Mahmoudiya în care locuia Abeer Kassem Hamza al-Janabi şi au violat-o pe rând. Conform mărturisirii lui Cortez, în timp ce acesta şi Barker erau cu fetiţa, ceilalţi trei soldaţi îi omorau tatăl, mama şi sora mai mică, în camera alăturată.

Ultimul dintre soldaţi care a profitat de fată, Steven Green, a fost şi cel care a omorât-o. „Green s-a aşezat între picioarele lui Abeer pentru a o viola. După ce a terminat, Green s-a ridicat şi a împuşcat-o în cap de două sau trei ori”, a declarat Cortez.

Steven Green a ieşit din armată înainte ca aceste crime să fie cunoscute, astfel încât va fi judecat de către un tribunal civil. El a negat toate acuzaţiile care i se aduc. Ceilalţi doi soldaţi implicaţi, Pete Spielman şi Bryan Howard, aşteaptă să se prezinte în faţa curţii marţiale.

Cei cinci soldaţi americani au ales-o drept victimă pe micuţa Abeer, pentru că în casa ei nu locuia decât un singur bărbat care ar fi putut să opună rezistenţă. Acţiunea a fost premeditată din timp de către cei cinci, în timpul unui joc de cărţi. Nu s-a putut însă afla până acum dacă soldaţii au plănuit şi crimele, sau dacă acestea au fost comise fără premeditare.

Amos News

Adauga un comentariu

*