Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis, vineri, premierului, în timpul consultărilor de la Guvern cu partidele politice, o scrisoare în care revine cu solicitarea de a nu amâna alegerile pentru Parlamentul European, informează Administraţia Prezidenţială.
Într-un comunicat remis agenţiei Newsin, Preşedinţia prezintă textul integral al scrisorii şefului statului către Tăriceanu, în care preşedintele insistă pentru păstrarea datei de 13 mai pentru alegerea europarlamentarilor români. Traian Băsescu face şi el apel la angajamentele europene ale României, demers pe care l-a făcut şi premierul, însă pentru a-i cere şefului statului să renunţe la referendumul pentru uninominal.
ÃŽn cadrul consultărilor de la Guvern, opoziÅ£ia i-a cerut premierului amânarea datei alegerilor pentru PE, în vreme ce PD s-a opus ferm, iar PNL a avut un mesaj dual – alegeri la 13 mai, dar fără „parazitarea” lor de către teme interne. „Dacă nu veÅ£i renunÅ£a, domnule Traian Băsescu ÅŸi domnule Mircea Geoană, mă văd în situaÅ£ia de a lua o măsură împotriva convingerilor mele. Dacă situaÅ£ia rămâne neschimbată, voi decide amânarea alegerilor pentru Parlamentul European până în momentul în care ele vor primi atenÅ£ia necesară ÅŸi cuvenită”, a declarat Tăriceanu. Åžeful Executivului a precizat că acesta este ultimul său apel către clasa politică din România, pentru a cere amânarea dezbaterilor cu temă politicianistă.
Prezentăm textul integral al scrisorii, aşa cum a fost el transmis de Administraţia Prezidenţială:
„Domnule Prim Ministru,
Opinia publică solicită instituţiilor statului, dar şi partidelor parlamentare, abordarea cât mai responsabilă a primului scrutin pentru alegerea viitorilor noştri parlamentari europeni. Vă reamintesc faptul că, în 20 decembrie 2006, Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat Legea pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, urmând ca executivul să oficializeze, prin Hotărâre de Guvern, data de 13 mai 2007.
Ştiu că statele membre ale Uniunii Europene şi instituţiile comunitare se aşteaptă ca România să-şi demonstreze, cu această ocazie, deplina capacitate democratică. Avem datoria de a participa cât mai curând la dezbaterile europene, cu politicieni legitim mandataţi de poporul român. În prezent, ne complacem în a fi reprezentaţi de politicieni care au fost aleşi pentru a face parte din Parlamentul României, iar această situaţie trebuie corectată, cu atât mai mult cu cât, prin absenţa celor 35 de parlamentari, este afectată însăşi buna funcţionare a Parlamentului naţional. Nu putem beneficia de respectul partenerilor noştri comunitari şi nici de încrederea cetăţenilor români, dacă amânăm nejustificat alegerile pentru Parlamentul European.
Personal, îmi afirm speranţa că partidele politice nu doresc să evite prezentarea în faţa electoratului. Sper, de asemenea, că ele vor propune candidaţi competenţi şi am convingerea că electoratul va şti să-i aleagă pe cei mai buni dintre cei înscrişi în competiţie.
A-i informa pe cetăţeni cu privire la rolul Parlamentului European ÅŸi a le oferi ocazia legitimă de a-ÅŸi exprima opÅ£iunile în această direcÅ£ie reprezintă, din punctul meu de vedere, prioritatea absolută a etapei post-aderare. ÃŽn acest context, vă rog să nu acceptaÅ£i, din motive ce reflectă interese personale sau de partid, modificarea calendarului deja stabilit pentru alegerile europene. Data fixată, 13 mai 2007, trebuie să devină testul maturităţii noastre politice, în calitate de nou stat-membru al Uniunii Europene.â€