Actionarii Uton au aprobat modificarea statutului companiei in urma schimbarii Legii societatilor comerciale si majorarea capitalului social al firmei la 4,14 milioane lei, in favoarea BKP Trust Invest SRL, a anuntat un comunicat transmis Bursei de Valori Bucuresti.
Consiliul de Administratie al companiei Uton din Onesti a anuntat, la sfarsitul lunii septembrie, majorarea capitalului social cu suma de 2,05 milioane lei, pana la 4,145 milioane lei, prin aportul in numerar al actionarului majoritar BKP Trust Invest.
Actionarul BKP Invest&Trade Inc., companie inregistrata in Statele Unite ale Americii, a subscris integral cele 791.876 actiuni noi cu valoare nominala de 2,60 lei. In urma majorarii de capital, BKP Trust Invest SRL controleaza 52,35% din capitalul social al companiei, iar Carom detine 45,7% din actiuni. Anterior majorarii, principalul actionar al societatii era Carom cu 90,95% din actiunile societatii.
Din cele 2 milioane de lei cu care a fost majorat capitalul companiei, peste 1,21 milioane lei, echivalentul a 392.000 de dolari, o reprezinta creanta preluata in iunie 2006 de compania VGB Oil SRL, actuala BKP Trust Invest SRL.
Restul sumei de 846.045 lei a fost achitat in baza exercitarii dreptului de preferinta. Una dintre principalele modificari ale statutului este posibilitatea ca actionarii care detin minimum 5% din capitalul social al companiei sa poata solicita convocarea unei Adunari Generale a Actionarilor, in termen de 30 de zile de la data primirii cererii.
Actionarii companiei au stabilit remuneratia presedintelui Consiliului de Administratie la 5.500 lei pe luna, membrii consiliului urmand sa primeasca 4.500 lei.
Totodata, in Adunarea Generala s-a aprobat contractarea unei linii de credit de 600.000 euro de la Banca Romana de Dezvoltare, creditul fiind garantat cu ipoteca asupra unui laborator si a unui grup tehnic social, aflate in patrimoniul societatii.