Cristinan Diaconescu: PSD nu va intra în nicio formulă de guvernare până la alegerile parlamentare

Partidul Social Democrat (PSD) nu va intra în nicio formulă de guvernare până la alegerile parlamentare, a decis Biroul Permanent Naţional al PSD.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu, a declarat, marÅ£i, într-o conferinţă de presă, că nu este problema social-democraÅ£ilor să decidă care va fi culoarea politică a viitorului Guvern, votul privind sprijinul acestuia bazându-se ‘exclusiv pe criteriile de eficienţă’.

ÃŽntrebat dacă PSD a fost invitat de cineva la guvernare, Diaconescu a răspuns: ‘Nu, tocmai asta este problema’.

‘Concluzia BPN este că AlianÅ£a D.A. a decedat ÅŸi, din această perspectivă, s-a deschis calea luptei pentru funcÅ£ii ÅŸi posturi atât la nivel central, cât ÅŸi la nivel local între PNL ÅŸi PD. PSD nu va intra în nicio formulă de guvernare până la alegerile parlamentare, alături de vreunul dintre partidele care au făcut parte din Alianţă’, a precizat Cristian Diaconescu.

În opinia social-democraţilor, atât PNL cât şi PD poartă responsabilitatea crizei politice din România.

‘AÅŸteptăm, în continuare, ca primul-ministru să prezinte în Parlament un Guvern restructurat european, aÅŸa cum s-a angajat în faÅ£a opiniei publice’, a arătat Diaconescu.

Purtătorul de cuvânt al PSD a subliniat că parlamentarii formaÅ£iunii nu au discutat ÅŸi nu vor discuta în privinÅ£a unui eventual ‘troc politic’ pe marginea votului de încredere care va fi dat în Parlament pentru viitorul Guvern.

‘Nu vor exista niciun fel de înÅ£elegeri politice, alianÅ£e sau parteneriate ad-hoc pentru a sprijini un alt Guvern. (…) Vom vota o structură guvernamentală care să ne creeze certitudinea că funcÅ£ionează în mod eficient ÅŸi că va scoate Å£ara din criză’, a afirmat Cristian Diaconescu.

El a subliniat că procedura privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu va continua.

Rompres

Adauga un comentariu

*