Chiloţei cu pietre preţioase pentru botezul fiicei Monicai Gabor

Perioada de „secetă” mediatică a Columbenilor se apropie de sfârşit! A fost „Nunta Secolului”, precedată de un Revelion cât se poate de „boieresc”. Apoi, să nu uităm de deja celebra „Naştere a Secolului”, procesul prin care o ţară întreagă a putut vedea cum cel de-al treilea Columbean a venit pe lume.

De atunci însă, nimic! Moni ÅŸi Iri au mai încercat să facă un moÅŸtenitor însă, din varii motive – lesne de imaginat totuÅŸi – degeaba. Va ieÅŸi însă soarele ÅŸi pe strada din Snagov a Columbenilor. Mai precis, pe data de 26 mai, atunci când va avea loc, cu surle ÅŸi trâmbiÅ£e – că doar, deh!, atlfel chiar nu se poate – „Botezul Secolului”!

Cel de-al treilea eveniment „secular” al Columbenilor va ţine nu o zi, ci două. Asta pentru că a doua zi, pe 27 mai, va avea loc o a doua mare petrecere, de această dată în cinstea lui Iri, care va împlini jumătate de secol de existenţă.

Magnatul şi studenta au stabilit deja cam toate detaliile botezului. Naşi vor fi grecul Stylianos Sofianos, director general au unei bănci, şi soţia sa. Drept locaţie a fost aleasă reşedinţa de la Izvorani. Mai rămâne însă un singur aspect: cu ce va fi îmbrăcată micuţa Irina?! Da, îmbrăcată, pentru că Moni şi Iri au optat pentru decenţă de această dată, considerând că nu este nevoie ca o ţară întreagă să le vadă fiica goală.

monica.jpg

Ei bine, surprinzător sau poate nu, de „vestimentaÅ£ia” micuÅ£ei se va ocupa nimeni altul decât Cătălin Botezatu, care îi va asigura Columbinei un slip argintiu, decorat cu pietre preÅ£ioase – la cerera tinerei mămici – a aflat cotidianul Evenimentul Zilei.

Drept urmare, să se fi împăcat oare Moni cu Botezatu?! Asta pentru că, dacă ne aducem bine aminte, băcăuanca ÅŸi designerul s-au cam certat cu ceva timp în urmă, motivul fiind o anumită rochie pe care tânăra nu prea a putut să o îmbrace. Moni, crezându-se mare specialistă în modă, l-a criticat atunci pe Botezatu, acuzându-l că ar fi profitat de naivitatea ei. De fapt ÅŸi de drept, poate tânăra soÅ£ie de magnat chiar o fi specialistă în vestimentaÅ£ie, dar doar într-o lume paralelă în care poÅŸetuÅ£ele se pun pe cap…Antena 3

Adauga un comentariu

*