Ofiterii romani din cadrul fortelor ONU din Kosovo sunt vinovati de moartea a doi demonstranti albanezi, in februarie a.c., arata un raport dat marti publicitatii de Natiunile Unite, citat de Reuters. Documentul arata ca cei doi protestatari albanezi au fost ucisi, iar un al treilea ranit de gloante de cauciuc trase de politisti romani.
Robert Dean, procuror special al ONU, a declarat intr-o conferinta de presa ca moartea celor doi a fost „inutila”, deoarece victimele nu reprezentau o amenintare in momentul in care s-a tras asupra lor.
Acelasi raport arata ca focurile de arma au fost trase de unul sau doi politisti romani. „Desi se poate argumenta ca aceste decese au fost accidentale, acest lucru nu trebuie sa inlature suspiciunea pertinenta ca deschiderea focului a fost un act criminal”.
Romania a decis luna trecuta retragerea din Kosovo a contingentului din care faceau parte ofiterii suspecti, in pofida unui apel al autoritatilor ONU din provincia separatista sarba ca 11 dintre membrii contingentului ar fi trebuit sa ramana la fata locului pana la incheierea anchetei asupra incidentelor de la 10 februarie.
Autoritatile romane au raspuns ca sunt pregatite sa coopereze cu anchetatorii, dar ca retragerea trupelor romanesti trebuia efectuata luna trecuta.
HotNews.ro