VicepreÅŸedintele PNL Crin Antonescu a criticat, joi, în discursul pe care l-a susÅ£inut în plenul celor două Camere reunite ale Parlamentului, „nevoile” ÅŸefului statului, Traian Băsescu, de a „frecventa locuri animate”.
„De curând robul lui Dumnezeu Traian Băsescu s-a dus într-o biserică. ÃŽn biserică tăcem, în biserică nu există vot, nu există preÅŸedinte. Taci, te rogi. Robul lui Dumnezeu a Å£inut o cuvântare ÅŸi în cursul acestei cuvântări a afirmat că ori de câte ori are îndoieli se va întoarce la popor. Băsescu a vorbit despre faptul că ori decâte ori are nevoie frecventează locuri animate”, a precizat Antonescu.
Potrivit liberalului, preşedintele Traian Băsescu, este un pericol pentru regimul democratic din România.
„Este un pericol prin faptele sale, prin afirmaÅ£iile sale ÅŸi prin foarte multe lucruri care încet, încet, încep să iasă la iveală”, a spus liderul PNL.VicepreÅŸedintele PNL,
Crin Antonescu, a declarat, joi, că nu poate face un pronostic cu privire la voturile care vor fi date pentru suspendarea şefului statului, Traian Băsescu, dar a precizat că speră ca preşedintele ţării să fie suspendat şi astfel să se se pună capăt tranziţiei româneşti.
„Sper ca astăzi Băsescu să fie suspendat ÅŸi odată cu supendarea lui Traian Băsescu din acest mandat să se încheie ÅŸi tranziÅ£ia românească”, a spus Antonescu.
Potrivit liberalului, Băsescu a făcut tot ce a putut ca, între exerciţiul mandatului său şi instituţiile democratice ala statului român, să se ajungă la un conflict ireductibil.
„ConÅŸtiinÅ£a imi spune că eforturile lui Băsescu de a se face suspendat ÅŸi a se întoarce la popor au din punctul meu de vedere un vot. Sper că va fi o dezbatere sobră, o dezbaterea care să se poarte asupra instituÅ£iilor ÅŸi asupra mentalităţilor care stau în spatele unui conflict semnificat, din pacate, deseori, numai de persoane „, a afirmat Antonescu.