Vasile Blaga a citit în faţa camerelor reunite ale Parlamentului discursul prin care motivează de ce Partidul Democart va vota împotriva suspendării preşedintelui Traian Băsescu. Redăm integral discursul secretarului general al PD, Vasile Blaga.
„De ce îşi doresc PSD, PNL, PRM ÅŸi PC suspendarea preÅŸedintelui? Răspunsul nu trebuie căutat nici în ConstituÅ£ie, nici prin alte legi ale ţării ÅŸi nici nu are în spate vreo filosofie măreaţă.
Iniţiatorii suspendării nu mor de grija Constituţiei. Nu mor nici de grija ţării sau a cetăţenilor. Ceea ce îi motivează este propriul lor interes. Un interes meschin şi murdar: menţinerea unui sistem care funcţionează în folosul politicienilor, şi nu al cetăţenilor. Regizorii acestui sistem sunt cunoscuţi, iar semnatarii cererii de suspendare nu sunt decât actorii trimişi să interpreteze o partitură compusă de alţii.
A încălcat Preşedintele Constituţia? Răspunsul Curţii Constituţionale este categoric: nu, nu a încălcat-o. Niciuna dintre cele 19 pretinse încălcări invocate nu a fost confirmată.
Cererea de suspendare nu are nici o legătură cu vreo încălcare a Constituţiei. Nu o spunem noi, o spune Curtea Constituţională şi ne vom rezuma la a cita din motivaţia acestei decizii:
„Prerogativele constituÅ£ionale ca ÅŸi legitimitatea democratică pe care i-o conferă alegerea lui de către electoratul întregii ţări îi impun PreÅŸedintelui României să aibă un rol activ, prezenÅ£a lui în viaÅ£a politică neputând fi rezumată la un exerciÅ£iu simbolic ÅŸi protocolarâ€.
„Nici veghea ÅŸi nici funcÅ£ia de garanÅ£ie nu se realizează pasiv, prin contemplare, ci prin activitate vie, concretăâ€.
„PreÅŸedintele României poate, în virtutea prerogativelor ÅŸi a legitimităţii sale, să exprime opinii ÅŸi opÅ£iuni politice, să formuleze observaÅ£ii ÅŸi critici cu privire la funcÅ£ionarea autorităţilor publice ÅŸi a exponenÅ£ilor acestora, să propună reforme sau măsuri pe care le apreciază dezirabile interesului naÅ£ionalâ€.
Aşadar, Curtea Constituţională a arătat clar că, în litera şi în spiritul Constituţiei, preşedintele nu trebuie să fie un preşedinte-momâie, care să se lase jucat pe degete de grupurile de interese. Nu trebuie să fie nici un actor pasiv, care să închidă ochii la încălcările legii sau la nedreptăţile care îi afectează grav pe cetăţeni.
Este evident că nu avem de a face cu o problemă de respectare a Constituţiei. Este o răfuială politică. O reglare de conturi şi nimic mai mult. O confruntare care ar trebui să se poarte în faţa electoratului. Însă cei care atacă cu atâta înverşunare trăiesc cu spaima alegerilor în suflet.
Numai alegerile vor putea să dea adevărata măsură a susţinerii de care au parte, a greutăţii vocii cu care acuză fără probe şi înfierează făra argumente.
Reacţia violentă a grupului reunit astăzi împotriva preşedintelui este expresia dorinţei de conservare a unui mod de a face politică dăunător pentru ţară. Un mod de a face politică pe care cetăţenii îl resping. Un mod de a face politică împotriva căruia preşedintele Traian Băsescu a înţeles să acţioneze, pentru a-şi respecta promisiunea faţă de electorat de a realiza o reformă profundă a instituţiilor.
Poate sunt unii care se mai întreabă de ce este nevoie de această reformă. Trebuie să le spunem că nu este suficient ca România să intre în Uniunea Europeană cu numele.
România trebuie să devină o ţară cu adevărat europeană, iar asta nu se poate cu o justiţie care să funcţioneze ca o anexă a politicului. Nici cu instituţii în care corupţia este încă prezentă sau cu o economie numai bună de muls.
Preşedintele Traian Băsescu a încălcat într-adevăr o lege alegând să vorbească deschis despre aceste lucruri. Dar nu este vorba despre legea fundamentală a ţării. Legea pe care a încălcat-o preşedintele este legea tăcerii, Omerta, care este legea fundamentală a Mafiei.
Autorii cererii de suspendare au afirmat şi susţin că Preşedintele este izolat, că Partidul Democrat este izolat. Poate că aşa este. Preşedintele Traian Băsescu şi Partidul Democrat sunt într-adevăr izolaţi de mlaştina politică şi economică în care se afundă tot mai mult reforma promisă românilor.
Pentru Partidul Democrat şi pentru preşedintele Traian Băsescu, această reformă nu a fost doar o promisiune. Lupta împotriva corupţiei nu a fost un refren electoral, ci un angajament ferm pentru Dreptate şi Adevăr, pe care îl vom respecta. PNL a ales alt drum. Îi priveşte. Nu în faţa noastră vor da socoteală, ci în faţa alegătorilor.
Însă cetăţenii au dreptul să ştie : această întoarcere a armelor de către PNL şi alianţa PNL cu PSD a făcut posibilă eliminarea PD de la guvernare. Alianţa PNL cu PSD a permis orchestrarea acestui asalt, care urmăreşte eliminarea de pe scena politică a unui preşedinte care încurcă socotelile celor două partide.
De ce doresc reprezentanţii acestei noi alianţe suspendarea preşedintelui? Pentru că îi deranjează.
Îi deranjează pentru că a vorbit deschis împotriva corupţiei. A refuzat să fie, prin tăcere, complice la un sistem toxic pentru România. Un sistem cu rădăcini profunde, care a reuşit să unească de aceeaşi parte a baricadei aproape întregul Parlament al României.
Îi deranjează pentru că a spart legea tăcerii şi în ceea ce priveşte dosarele securităţii. Peste 1,3 milioane de dosare au fost predate CNSAS. Implusurile politice ale preşedintelui au dus la scoaterea la lumină a dosarelor bine pitite atâţia ani şi la demascarea turnătorilor.
Îi deranjează pentru că a condamnat ororile comunismului. Şi nu a făcut-o de ochii lumii, ci bazându-se pe date, fapte şi mai ales nume.
Îi deranjează atât de mult, încât nu ezită să recurgă la pretexte lipsite de orice fundament, invocând Constituţia în sprijinul unui demers care este în realitate unul pur politic şi politicianist.
Iniţiatorii suspendării au un singur scop : să elimine un adversar pe care îl consideră periculos, pentru că le ameninţă interesele.
AceeaÅŸi largă coaliÅ£ie a fost cea care a privit prezenÅ£a Partidului Democrat la guvernare ca un obstacol în calea fericirii ÅŸi prosperităţii sale ÅŸi a grupurilor sale de interese. Compromisul politic a funcÅ£ionat. Partidul Democrat a fost exclus de la guvernare, după ce a asigurat integrarea României în Uniunea Europeană, ÅŸi a fost instalat un guvern PSD – dat în franciză PNL.
Prin eliminarea de la guvernare a Partidului Democrat, primul obiectiv al coaliţiei PSD – PNL – PRM – PC a fost atins. Faptul că voinţa electoratului a fost călcată în picioare nu a contat prea mult.
Acum le-a mai rămas un obstacol: Preşedintele României, pe care doresc să îl suspende, în ciuda avizului negativ al Curţii Constituţionale şi în ciuda largului său sprijin său popular. Avem veşti proaste pentru această coaliţie, care doreşte să conducă România după bunul plac, ignorând voinţa cetăţenilor.
În primul rând, Partidul Democrat va continua, de pe băncile opoziţiei, să susţină aceleaşi obiective pe care le-a promovat ca partid aflat la guvernare. Vom lupta în continuare pentru o justiţie independentă. Vom lupta pentru o economie în care să dicteze legile pieţei şi nu interesele politice şi de grup. Vom lupta în continuare pentru fermitate împotriva corupţiei. Vom munci în continuare pentru o integrare în Uniunea Europeană care să aducă dezvoltare pentru România şi bunăstare pentru cetăţeni.
Când ne vom prezenta în faţa alegătorilor – pentru că alegerile nu vor putea fi evitate la nesfârşit – noi o vom face cu fruntea sus. Ne îndoim că unii dintre membrii coaliţiei aflate astăzi la guvernare vor putea face acelaşi lucru.
În al doilea rând, Preşedintele-jucător va duce mai departe lupta sa pentru o reformă profundă a clasei politice şi a instituţiilor. Indiferent de rezultatul votului de astăzi, ultimul cuvânt de spus îl va avea poporul. Avem convingerea că decizia cetăţenilor va fi în favoarea continuării acestei reforme profunde şi împotriva maşinăriei politice monstruoase care s-a mobilizat împotriva preşedintelui Traian Băsescu.
Avizul Curţii Constituţionale este clar. Nu ne aflăm în prezenţa unei situaţii din categoria celor la care face referire articolul 95 din Constituţie, respectiv în prezenţa unor «fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei ».
Aşadar, un gest precum suspendarea din funcţie a Preşedintelui României este total nejustificat.
O astfel de măsură trebuie tratată cu maximum de responsabilitate. Suspendarea este una dintre cele mai severe sancţiuni prevăzute de Constituţia României. Această măsură nu s-ar răsfrânge doar asupra unei persoane sau a unui partid. Suspendarea preşedintelui ar avea un puternic impact asupra întregii ţări. Ar tulbura funcţionarea economiei şi a instituţiilor statului.
Nu în ultimul rând, suspendarea preşedintelui ar deteriora grav imaginea României în plan extern, distrugând doi ani de muncă şi de eforturi.
Evident, Partidul Democrat va vota astăzi înmod responsabil : împotriva cererii de suspendare a Preşedintelui României. La fel vor face, sunt convins, toţi deputaţii şi senatorii cărora le-a mai rămas o urmă de respect faţă de alegători.
Celor care aleg însă să voteze în favoarea suspendării, le spunem aÅŸa : prin suspendarea preÅŸedintelui Traian Băsescu, se suspendă voinÅ£a electoratului. Orice ar face, totuÅŸi, nu vor putea să suspende ÅŸi electoratul”.