Suntem campioni la avorturi!

Romania ocupa primul loc in Europa in ceea ce priveste numarul de avorturi inregistrate anual. Si totusi, situatia este mai buna fata de anii trecuti, numarul intreruperilor de sarcina scazand de cinci ori, fata de 1990. In prezent se inregistreaza anual peste 300 de mii de nasteri comparativ cu numarul avorturilor care este din ce in ce mai mic, ceea ce inseamna o evolutie favorabila.

Femeile care se adreseza cabinetelor medicale pentru a-si face un chiuretaj sunt tinere cu varste cuprinse intre 25 si 35 de ani. Sunt insa cazuri in care si femeile trecute de aceasta varsta apeleaza la aceasta metoda. La nivel national, peste 20 la suta dintre femei au facut cel putin patru avorturi. Doctorul Dorobantu spune ca numarul deceselor cauzate de aceasta metoda de intrerupere de sarcina este destul de mic inregistrandu-se 10-12 pe an. Desi pare sa fie o metoda banala din punct de vedere medical, avortul poate lasa leziuni pe col, perforatii si hemoragii. Orice contact sexual neprotejat la 7 zile dupa avort poate duce la o sarcina desi in acest sens se recomanda ori o abstinenta de doua saptamani sau folosirea unei metode contraceptive. Potrivit rapoartelor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, in Romania, in 2004, s-au inregistrat 883,37 de avorturi raportat la 1000 nascuti vii, ceea ce plaseaza tara noastra pe primul loc in Uniunea Europeana. in aceste conditii SECS a demarat campania „Dragoste fără griji” care se adreseaza femeilor cu varste cuprinse intre 15 si 49 de ani. Programul se va derula pe parcursul unui an si are ca scop informarea femeilor despre riscurile unui avort si despre alternativele existente.

Adrian GHIOANE

Adauga un comentariu

*