Societatea de termoficare din Onesti, Termon CT SA, a inceput, de la 16 aprilie, lucrarile pentru contorizarea individuala si realizarea distributiei pe orizontala, investitia fiind de peste 3 milioane de euro.
Mai intâi se vor finaliza, pâna la 31 aprilie, lucrarile incepute anul trecut in zona Pacii (CT 15) si in zona Dallas (CT 18), dupa care se va trece la alte zone ale municipiului, ordinea de executie fiind aleasa si in functie de locul in care se afla amplasate centralele termice de cartier. O problema destul de importanta care ar putea sa apara in timpul lucrarilor o reprezinta faptul ca unii onesteni, in special pensionarii si cei cu venituri foarte mici, sustin ca nu dispun de cele 10–12 milioane de lei vechi, necesare pentru a achita contravaloarea noilor instalatii termice din apartamente. Marcel Iordache, administratorul unic de la Termon, este de parere ca oamenii trebuie sa faca acest efort financiar, intrucât beneficiile sunt incomparabil mai mari si mai multe fata de costurile suportate. Afirmatiile lui Marcel Iordache sunt sustinute de onestenii care trecut deja la noul sistem si care au facut un calcul, in functie de cât plateau inainte si cât platesc acum, ajungând la concluzia ca si-au amortizat repede investitia facuta. Pe lânga posibilitatea de a face economii prin reglarea robinetelor de pe calorifere, onestenii vor scapa si de pierderile din subsoluri, dar si de balamucul de la asociatiile de locatari. Alte economii provin din faptul ca timpul de asteptare pentru apa calda se va reduce la circa 15 secunde, indiferent de etaj, fata de situatia din vechiul sistem, in care tineai robinetul deschis ore in sir pâna venea apa calda, iar consumurile cresteau exagerat de mult.
Gheorghe LEU