Un film despre războiul din Irak realizat de irakieni se bucură de un imens succes de public

Realizarea unui film despre războiul din Irak poate fi o încercare pentru orice regizor ÅŸi orice studiouri de producÅ£ie. Realizarea unui astfel de film chiar în Bagdad poate fi sinonimă cu sinuciderea, aÅŸa cum avea să declare regizorul irakian Mohammed al-Daradji, realizatorul peliculei ”Ahlaam” (”Dreams”) care a povestit că, în repetate rânduri, alături de echipa sa de filmare au fost Å£inte pentru trăgători izolaÅ£i ÅŸi la un moment dat, pentru scurt timp, au fost chiar răpiÅ£i în timp ce filmau pe străzile din Bagdad în 2004, transmite Reuters recepÅ£ionată de Rompres.

Teroriştii şi facţiunile rebele irakiene nu au fost singurul lucru de temut pentru realizatorii acestui film. Ei au fost reţinuţi şi de trupele americane care au crezut că realizează un film propagandistic pentru organizaţia teroristă Al-Qaida şi din această cauză, după ce au fost eliberaţi, de multe ori pe timpul filmărilor pe deasupra capetelor membrilor echipelor de filmare survolau elicoptere americane de atac.

Dar, susţine regizorul al-Daradji, a meritat riscul de a realiza un astfel de film, mai ales după ovaţiile primite săptămâna trecută cu ocazia primei prezentări a peliculei la Bagdad.

‘Acest film a câştigat 17 premii la mai multe festivaluri internaÅ£ionale de film, dar aceste momente de glorie nici nu mai contează în faÅ£a succesului de care ne-am bucurat din partea publicului irakian care mi-a apreciat cu adevărat eforturile”, a declarat tânărul regizor în vârstă de doar 29 de ani după premiera acestui film la Bagdad.

Cu un scenariu bazat pe fapte adevărate, filmul ”Ahlaam” urmează destinul a doi pacienÅ£i cu boli psihice care au fugit din instituÅ£ia în care erau internaÅ£i ÅŸi se plimbau pe străzile capitalei irakiene în haosul provocat de apropiata intrare a trupelor americane în Bagdad ÅŸi prăbuÅŸirea regimului Saddam Hussein din aprilie 2003.

Personajele principale sunt un bărbat şi o femeie. Aceasta din urmă poartă chiar numele Ahlaam şi a ajuns într-o instituţie de boli nervoase după co soţul ei a fost răpit de agenţii lui Saddam chiar din timpul nunţii şi nu a mai auzit nimic despre el.

Celălalt personaj principal este Ali, un soldat recrutat care a fost martor al morÅ£ii celui mai bun prieten al său, Hassan, în urma unui raid aerian american în anii ’90 ÅŸi în urma acestor imagini de coÅŸmar ajunge la rândul său în spitalul de psihiatrie. Personajul lui Ali este interpretat de Basheer al-Majid, care a câştigat două premii internaÅ£ionale pentru actorie deÅŸi s-a aflat la primul său film.

Realizarea acestei pelicule în contextul actual de securitate al Bagdadului a fost o adevărată aventură pentru echipa de filmare. InsurgenÅ£i irakieni l-au răpit pe Daradji împreună cu alÅ£i trei membri ai echipei de filmare dar i-au eliberat după câteva ore de detenÅ£ie. Pentru a evita eventualele atacuri ale aviaÅ£iei americane în timp ce filmau o scenă alături de un tun antiaerian, membrii echipei de filmare au întins pe sol un cearÅŸaf pe care au scris mare: ”Domnule pilot suntem o echipă de filmare. Vă rugăm să nu ne bombardaÅ£i!”. ÃŽn pofida acestui mesaj, două elicoptere de atac americane au survolat locul de filmare de la mică distanţă pentru a se asigura că totul este în ordine.

Costurile acestui proiect cinematografic au fost de 300.000 de dolari, iar filmările s-au desfăşurat timp de patru luni pe străzile din Bagdad. Regizorul Daradji este absolvent al facultăţii de regie la Leeds (Marea Britanie). Regizorul irakian doreşte să înceapă filmările la un nou proiect cinematografic despre mama unui soldat irakian al cărei fiu a fost dat dispărut în primul Război din Golf. Rompres

Adauga un comentariu

*