„Crima si pedeapsa” la Spitalul de Psihiatrie Roman

Conditiile din sectia de Psihiatrie a Spitalului Municipal Roman te duc cu gandul la o dubla inchisoare. Una a mintii, data de profilul celor internati acolo, si apoi la una care seamana mai mult cu un lagar de concentrare, sau de exterminare, mai curand. Inca de la intrare, de la holuri, saloane saturate de prea multi pacienti, la grupuri sanitare, totul este infect.
Ceea ce iti mai da o speranta de viata sunt asistentele, si unii doctori care inca isi mai dau silinta, pasatori. Ridica din umeri pe fondul frazei „nu sunt bani!”. Evident este ca se incalca grav drepturile omului. Cat de departe se merge cu lipsa de interes pentru igiena si alimentatia pacientilor, ai zice ca scuza invocata este ca oricum ei nu sunt constienti. Nu vom sti niciodata adevarul.
Tabloul complet este format din grupuri sanitare fara apa si sub orice critica de murdare si neingrijite. Dezinfectia mai degraba nu se face, decat se face regulat. Daca se intampla ca bolnavul sa nu aiba o familie care sa ii aduca de mancare, acesta ramane flamand. Sau este obligat sa se infrupte dintr-un menu indecent. Dimineata este intampinata cu o cana de ceai, carat in saloane in butoiase pentru muraturi, si o felie doua de paine majgalita formal cu cateva grame de margarina. Cu asta, cel internat trebuie sa isi traga sufletul pana la pranz. Daca are noroc, din zeama cu miros de carne, poate pescui doua boabe de mazare, la amiaza. Pentru felul doi, au cand si cand, orez sau pure, in care se mai vad cozi de carnaciori, dar nimeni nu stie unde este restul. Si tot asa seara, si in fiecare zi.
S. a fost nevoita sa stea internata cu o ruda mai in varsta cateva zile in spital. Intrebata cum comenteaza ce se intampla acolo, ne-a raspuns: ” A fost ingrozitor. Stiu ca spitalele din Romania nu sunt dotate, dar acesta este sub orice critica. La toaleta am mai curatat eu cu doua galeti de apa, pentru ca nu mai suportam. Apa am luat-o de la una din putinele tevi puse la dispozitia celor internati. Cat despre mancare, poate doar ceaiul mi-l opream. Mai greu poate fi povestit despre conditiile de acolo.”
Exista o vorba din popor, care suna cam asa: „doar la spital sa nu ajungi”, dar am putea adauga, in special la cel din Roman.
Ioana Sescu