AC Milan-Manchester United 3-0/Liverpool-Milan in finala Ligii Campionilor

Milan isi da o noua intalnire cu Liverpool pentru cel mai important trofeu european si vrea revansa, dupa finala de vis din 2005, de la Istanbul, cand cormoranii au revenit de la 0-3. In semifinale, Milan a razbunat-o pe Roma, care fusese umilita pe Old Trafford, si a stricat visul Romaniei de a avea o echipa direct in grupe.

Milan avea nevoie de o victorie la limita pentru a merge in ultimul act, dupa infrangerea cu 3-2 din tur. Si rosso-nerri au inceput in forta, trecand de trei ori in primele 10 minute pe langa gol, prin Kaka sau Seedorf.

Cei doi aveau sa devina eroii primei reprize. Mai intai Kaka a deschis scorul in minutul 11 cu un sut perfect de la 16 metri, langa bara lui van der Sar, spectator. Al 10-lea gol al brazilianului in actualul sezon, si al treilea impotriva lui Manchester, dupa dubla din tur.

Dupa o jumatate de ora, Clarence Seedorf a dublat avantajul milanezilor cu un sut similar cu al lui Kaka: de la 14 metri, langa bara din stanga lui van der Sar. Olandezul i-a driblat inainte de sut pe Fletcher si Vidic.

Manchester a echilibrat partida dupa pauza, avand minute intregi de dominare, dar una sterila, fara ocazii importante la poarta lui Dida. Cristiano Ronaldo a beneficiat de doua lovituri libere in interval de trei minute, amandoua trimise in zidul milanez.

O succesiune rapida de pase in ofensiva lui United, in minutul 63, l-a lasat pe Fletcher singur cu Dida, mijlocasul oaspetilor a lovit insa gresit balonul care a trecut mult pe langa poarta. Cea mai mare ocazie a lui Manchester din returul de pe San Siro.

Alberto Gilardino, intrat pe teren in mitanul secund in locul lui Inzaghi, a stabilit scorul final in minutul 78, in urma unui contraatac la care a scapat singur cu van der Sar si l-a invins cu un sut plasat de la 10 metri.

In ultimul minut de joc, Cristiano Ronaldo a primit un cartonas galben si va absenta la urmatorul meci din cupele europene. Care va fi sezonul viitor…

Milan reuseste astfel a treia calificare in finala in ultimii cinci ani. In 2003, au castigat trofeul intr-o finala 100% italiana, cu Juventus, disputata pe Old Trafford din Manchester si decisa la lovituri de departajare.

Doi ani mai tarziu, tot loteria penaltiurilor decidea ultimul act, dar in defavoarea milanezilor, care se vedeau egalati de Liverpool dupa 3-0 la pauza.

Pe 23 mai, la Atena, Liverpool si Milan isi dau din nou intalnire. Capitala Greciei gazduieste din nou ultimul act al competitiei, dupa finalele din 1983 si 1994. In ’83, Juventus pierdea in fata lui Hamburger SV, pentru ca in ’94, AC Milan sa zdrobeasca pe FC Barcelona, scor 4-0, si sa castige a cincea oara trofeul.

HotNews.ro

Adauga un comentariu

*