Consumarea unor cantităţi mari de alcool, pe o perioadă îndelungată de timp, poate determina scăderea în volum a creierului, conform unui nou studiu, preluat de agenţia de presă ANI.
În cadrul studiului – realizat de cercetători de la Wellesley College din SUA – au fost examinate 1.839 de persoane, cu vârste între 34 şi 88 de ani, volumul creierului acestora fiind măsurat pe parcursul a 12 ani.
Voluntarii au fost clasificaţi în cinci categorii: 1. Cei care nu consumă deloc alcool; 2. Cei care obişnuiau să consume alcool; 3. Cei care consumă cantităţi mici de alcool (1-7 ori pe săptămână); 4. Cei care consumă cantităţi moderate de alcool (8-14 ori pe săptămână); 5. Cei care consumă cantităţi mari de alcool (peste 14 ori pe săptămână).
Cercetătorii au constatat că persoanele din ultima categorie au înregistrat o scădere de 1,6%, în medie, a volumului creierului, comparativ cu cei din prima categorie.
/Rompres/