Fotbal: Roma a spulberat pe Inter în finala Cupei Italiei

AS Roma, cu Cristian Chivu titular pe postul de fundaş stânga, a surclasat cu 6-2 pe Internazionale Milano în prima manşă a finalei Cupei Italiei şi este foarte aproape de câştigarea trofeului.

Cu o formulă de joc mult mai aproape de cea ideală decât cea a lui Inter, Roma a zburdat în prima jumătate de oră a disputei cu campioana şi după 30 de minute scorul era deja 4-1.

Totti, De Rossi şi Perrotta au marcat pentru 3-0 în primul sfert de oră, Crespo a redus din diferenţă în minutul 20 iar Mancini a stabilit scorul pauzei la 4-1 încă din minutul 30.

După pauză, Panucci, fundaşul golgeter al Romei, a reuşit o dublă în timp ce Crespo şi-a completat şi el dubla şi în final Roma s-a impus cu un rezultat surprinzător, 6-2.

Roma a început cu Doni – Panucci, Ferrari, Mexes (Cassetti), Chivu – De Rossi, D. Pizarro (Tonetto) – Taddei (Aquilani), Perrotta, Mancini – Totti, în timp ce Inter, fără Ibrahimovici, Cambiasso ÅŸi Julio Cesar, ÅŸi cu Grosso ÅŸi Vieira doar rezerve, a început cu Toldo – Maicon, I. Cordoba, Materazzi, Maxwell (Grosso) – Figo (Vieira), D. Stankovic, Dacourt, J. Zanetti – Adriano (Recoba), Crespo.

Adauga un comentariu

*