Ameninţare cu bomba în timpul unui antrenament SRI în Bacău

O persoană rămasă decomandată necunoscută a anunţat joi dimineaţă în jurul orei 8.00, că la parterul unui bloc de pe strada Gării din municipiul Bacău a fost plasată o bombă, informează corespondentul AMOS News.

Echipe de intervenţie ale Poliţiei şi Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă “Maior Constantin Ene” din Bacău precum şi ale SRI şi Jandarmeriei s-au deplasat imediat la faţa locului.

Pentru specialiştii care s-au deplasat la faţa locului nu a fost o surpriză să constate că, în locul anunţatei bombe, în valiza de pânză lăsată la vedere pe casa scării, se află doar câteva cârlige de rufe, o pereche de ochelari de soare şi nişte jaluzele verticale strânse bine în sul.

Interesant este că incidental s-a produs cu mai puţin de două ore înaintea exerciţiului antiterorist pe care Serviciul Român de Informaţii(SRI) îl avea programat în zona Casei de Cultură Bacău. “Probabil că a fost cineva care a vrut să ne testeze operativitatea”, a fost de părere, la finalul aplicaţiei, generalul Alexandru Burariu, şeful Brigăzii Antiteroriste din cadrul SRI.

Adauga un comentariu

*