O femeie din Cehia, încarcerată pentru că şi-a sechestrat fiul timp de mai multe luni

O femeie de 30 de ani a fost încarcerată pentru că şi-a sechestrat timp de mai multe luni fiul în vârstă de opt ani, pe care îl ţinea închis, gol şi cu mâinile şi picioarele legate, într-o încăpere obscură din casa sa din Kurim (est), a anunţat poliţia locală, relatează AFP.

‘Mama a fost plasată în detenÅ£ie’, a declarat un purtător de cuvânt al poliÅ£iei, Ales Mergental.

Această femeie divorţată care urma cursuri de pedagogie pentru a deveni profesoară îşi priva fiul de hrană şi orice contact cu lumea exterioară de cel puţin şase luni, potrivit primelor elemente ale anchetei.

Poliţia a fost avertizată de un vecin, care tocmai îşi instalase un sistem de supraveghere video acasă şi care a captat semnalul sistemului identic instalat de mamă pentru a-şi controla fiul.

‘Pe monitor, imaginea camerei instalate în casa sa alterna uneori cu cea a unui băieÅ£el necunoscut care zăcea într-o încăpere’, a povestit purtătorul de cuvânt.

La sosirea forţelor de ordine, luni, mama a asigurat că fiul ei se află în grija bunicii şi a încercat să se opună. După deschiderea uşii de către pompieri, copilul a fost găsit gol pe podeaua din beton a încăperii, cu mâinile şi picioarele legate şi ancorat de perete cu o coardă, potrivit imaginilor difuzate de presa cehă.

După spitalizare, el a fost plasat într-un cămin, împreună cu un frate de 10 ani şi o soră de 13 ani, care, potrivit poliţiei, nu au avut de suferit din cauza mamei.

Afacerea a provocat indignarea presei cehe, care a difuzat în repetate rânduri imaginile maltratărilor vineri, zi care coincide cu Sărbătoarea Mamelor în Republica Cehă.

Cel mai citit ziar din Å£ară, Blesk, a scris că ‘această poveste oribilă aminteÅŸte de destinul tinerei austriece Natasha Kampusch, cu o diferenţă: tiranul său nu era un răpitor anormal, ci propria mamă.

Mama, care va fi supusă unei expertize psihiatrice, riscă între 2 şi 8 ani de închisoare. Rompres

Adauga un comentariu

*