La inceputul lunii mai, anuntam debutul celei de-a treia editii a rezidentelor artistice ArtistNe(s)t de la Casa de Culturã “George Apostuâ€. Evenimentul cultural s-a incheiat zilele trecute cu douã spectacole aparte, de dans, teatru si film in acelasi timp. Spectacolele s-au tinut tot in spatii mai aparte. Ba chiar socante pentru publicul care a vizionat pentru prima datã in viatã un spectacol desfãsurat intr-o toaletã si intr-o Dacie…
The show must go on
Cei doi rezidenti strãini, Yanira Castro din SUA si Bernard Baumgarten din Luxembourg, au pregãtit la Casa â€Apostuâ€, timp de o lunã de zile, douã proiecte artistice. Yanira a lucrat impreunã cu doi dansatori americani, Heather Olson si Joseph Poulson, iar Bernard cu Mihaela Dancs si Adrian Stoian, coregrafi din Bucuresti. Pe 28 mai, acestia au prezentat proiectele publicului bãcãuan. Cu acest prilej, publicul bãcãuan a trãit emotii neobisnuite. Pentru cã Yanira Castro si-a prezentat la Teatrul “Bacoviaâ€, insã nu pe scenã, ci in toaletã. Iar Bernard Baumgarten a prezentat un spectacol intr-o masinã stricatã, respectiv in vechea noastrã Dacie, care va rãmane astfel in istorie. De altfel, intreaga editie Artistne(s)t No. 3 va rãmane in istorie si in sufletul publicului ca ceva special. Chiar dacã s-a incheiat, ea “se deschide spre lumeâ€, a precizat Geo Popa, directorul Centrului “G. Apostuâ€, “pentru cã urmeazã alte si alte etapeâ€.
La fel promit si cei doi artisti:
“We’ll be back!â€
Intr-un interviu acordat “Observatorului de Bacãuâ€, artista americanã Yanira Castro declarã cã doreste sã se intoarcã in Romania. “Consider acest gen de proiect un studiu. Este prima noastrã incercare din care am invãtat foarte multe si dorim sã continuãm lucrul la el. Poate revenim in Romania cand il incheiem, peste un an, un an si cevaâ€. Yanira a mai avut spectacole itr-o baie publicã pãrãsitã din New York, intr-o fabricã sau in garderoba unui teatru, dar este prima datã cand prezintã un spectacol-dans intr-un closet.
Credeti cã proiectul prezentat de dumneavoastrã publicului bãcãuan este un succes? Ce ati invãtat din el?
Y. C.: Sunt foarte multumitã de el pentru cã am invãtat multe despre cum sã il duc mai departe, cum sã il fac sã creascã. Reprezentatiile mele nu sunt in general foarte narative. Nu spun o poveste prin ele. Acest proiect insã spune o poveste, ceea ce e o noutate pentru mine. Si a fost interesant sã creez ideea unei povesti, iar apoi, la sfarsit, sã existe un dans abstract. Am invãtat privind publicul cã ultima parte trebuie sã fie mai lungã, iar prima parte, mai teatralã, mai intensã emotional.
De ce credeti cã miscarea, dansul, sunt mult mai importante decat cuvintele? Credeti cã astfel se comunicã mai bine?
Y. C.: Oamenii sunt diferiti. Pentru unii cuvantul este mai important, dar mie cel putin imi place sã privesc miscarea. Spre exemplu, filmele care mã atrag cel mai mult sunt aproape mute. Un exemplu perfect este filmul francez “Beau travail†de Claire Denis. Filmul contine foarte putin text. Aproape tot in acest film e actiune. Vezi cum personajul trece dintr-o actiune in alta. Ca in dans, unde privesti cum intentia se realizeazã prin miscare. Acesta este sensul in care pentru mine cuvantul nu conteazã. Stii ce se intamplã fãrã ca cineva sã iti spunã, fãrã text. Pentru mine are o semnificatie mult mai puternicã gestul unui cuplu de a-si apropia mainile. Mult mai puternic decat dacã cei doi si-ar spune unul altuia ce simt.
Ati folosit in spectacolul dumneavoastrã teatru, film si dans in acelasi timp…Desi aceste elemente se contrazic intr-un fel ele intre ele, creeazã intr-un spectacol un “tot†inedit…Cum vedeti aceastã combinatie?
Y. C.: Cred cã dansatorii mei sunt ceea ce se cheamã “filmiciâ€. Pentr mine, ei transmit sentimentul cã vizionezi un film. Existã un fel de tensiune similarã cu cea dintr-un film, insã diferentele sunt clare: filmul este bidimensional si e de fapt o lumina care vine inspre tine, luminã si culoare. Teatrul este tridimensional. Vezi trupurile cum se miscã in spatiu. Dansul este mai mult decat tridimensional ca miscare fizicã in spatiu. Spectacolul meu are text cu miscare si un fel de fir narativ. Dar eu l-am simtit ca pe un film. De fapt, cuvintele pe care le rostea dansatorul din spectacolul meu sunt replici din douã filme: unul, o poveste de dragoste apartinand lui Wong Kar-wai, iar celãlalt este un film francez.
Un regizor are libertatea sã aleagã oricare dintre aceste elemente, sã le combine la nesfarsit si sã se inspire din orice…Considerati cã astãzi existã reguli in crearea unui text dramatic, a unui film sau a unui spectacol de dans?
Y. C.: Nu existã reguli. Cel putin pentru mine. Singura regulã este sã intelegi cu adevãrat ceea ce incerci sã faci.
Aida PULPAN
