Edimburgh-ul, capitala, dă măsura locului; în autogară ne-a aşteptat Alison; e căsătorită cu Adrian, universitar în Kircaldy, oraş plasat dincolo de estuarul Firth of Forth, unde şi locuiesc. Pe Adrian nu-l cunoaştem, e din Arad şi împreună cu Alison se vor dovedi gazde perfecte. La o primă ochire din goana maşinii, Edimburgh-ul, aşezat între dealuri şi mare te lasă mut de admiraţie; e un adevărat şoc; şoc retrăit înmiit a doua zi cand am revenit dis-de-dimineaţă din Kircaldy să-i batem străzile cu pasul, pe îndelete.
Ăsta nu e un oraş, e un film despre Maria, Regina scoţienilor; Ea în caleaşcă, urmată de călăreţi parcurgand Mila regală între teribilul Castel cocoţat pe un munte de bazalt negru şi, la celălalt capăt, Palatul Hollyroodhouse, reşedinţa de astăzi a Reginei cand se află în Scoţia.
ÃŽnăuntru, se poate vizita, bogăţia este înfinită. ÃŽnceput în 1498 de către James al IV-lea, în secolele următoare a fost mărit de James al V-lea, apoi de Carol al II-lea. Bonnie Prince Charlie a fost ultimul Stuart care a locuit aici. ScoÅ£ienii au renunÅ£at la independenţă în 1707, în favoarea Angliei. Castelul de la capătul opus Palatului, proiectat pe varful centurii bazaltice pare o halucinaÅ£ie dintr-un basm cu zmei ÅŸi torturi înspăimantătoare; înăuntru, Capela Queen Margaret, cea mai veche clădire din Edimburgh, a cărei sală centrală Great Hall are cel mai frumos tavan din barne de stejar din Marea Britanie… Dumnezeule, cate sunt de văzut în acest oraÅŸ masiv, de un gotic împungand cu temeritatea credinÅ£ei austere înălÅ£imile: Scotch Whisky Heritage Centre, Assembly Hool, Parlamentul, Casa Mowbray (secolul al XV-lea, locuită ÅŸi astăzi), biserica High Kirk of St. Giles, Casa lui John Knox, biserica Canongate, Georgian House, Observatorul, Monumentul Nelson, cimitirul Old Calton Burial, Grădina Botanică Regală, cele ÅŸase galerii de artă…Edimburgh-ul este o minune; în ultimele trei săptămani ale lunii august, aici are loc cel mai mare festival al artelor din lume; atunci nu găseÅŸti nici un loc la hotel iar aglomeraÅ£ia citadină e maximă; participă vreo 100 de naÅ£iuni!
Pub-uri sunt pretutindeni, antichităţi, kilt-uri, pipe, turişti cu sutele de mii continuu, iarna şi vara, shopping pe Princess Street, spectacole, relaxare, whisky, concerte într-un decor atemporal a cărui memorie stratificată e densă ca ardezia neagră de pe acoperişe. Alison ne-a vorbit despre fantasticul foc de artificii, elaborat electronic, de de-asupra Castelului din ultima noapte a Festivalului, un spectacol inimaginabil. Am crezut-o. Vom reveni la Edimburgh, candva, în viitor, apoi vom hoinări prin Scoţia pană pană în extremul Nord, unde nopţile sunt aproape albe. Deja la Kirkcaldy, acasă la Alison şi Adrian, întunericul e rarefiat, nici zi nici noapte, un fel de amurg prelungit pană spre orele 24. Gazdele noastre locuiesc într-un cartier select, la marginea împădurită a oraşului, într-o oază de linişte, asfalt, vile, maşini, peluze de gazon, garduri vii de tuia, flori şi din nou flori; grădinile din spatele caselor sunt amenajate de profesionişti.
De aici am prospectat împrejurimile, Dunfermline, vechea capitală scoţiană cu o abaţie din secolul al XII-lea, unde în 1329 a fost înmormantat eliberatorul Scoţiei, regele Robert the Bruce; Andrew Carnegie, celebru baron al oţelului american s-a născut aici; multi Stuart, de la James al IV-lea pană la Maria au descins la fosta cabană de vanătoare de la Palatul Falkland, unde funcţionează încă un teren regal de tenis; regii Scoţiei sunt peste tot: mulţi, respectaţi, viteji, patrioti, istoria devine o preţioasă moştenire, e drept uneori resuscitată turistic. Scoţia poate fi şi un sentiment, ca şi Anglia şi, în acelaşi timp un muzeu în aer liber.
Spre Nord, punctul maxim atins a fost St. Andrews, leagănul golfului, cu faimosul teren Old Course ÅŸi British Golf Museum; în vacanÅ£ele de vară scoÅ£ienii celebri răspandiÅ£i prin lume se adună aici la o partidă de golf; e un loc elitist, cu ÅŸtaif. Åži tot aici se află una dintre cele mai vechi universităţi (1412) din Marea Britanie; să nu uit ruinile fantomatice ale Mănăstirii St. Andrews, la fel de vechi, postată pe un promontariu împins în mare, Å£ipătul jalnic al pescăruÅŸilor, vantul pătrunzător, orizontul de plumb bacovian…
La întoarcere ne-am oprit la un restaurant chinezesc 100%, plăteÅŸti odata si mănanci toată ziua, ce vrei ÅŸi cat vrei, ar fi potrivit pentru romani…Iar plata se face in funcÅ£ie de talia clientului, eÅŸti mic plăteÅŸti puÅ£in, filozofie orientală…Dacă însă ai ieÅŸit din restaurant ÅŸi reintri, plăteÅŸti din nou.
EmigranÅ£ii romani n-au ajuns în ScoÅ£ia (încă?); după intrarea în UE au venit în schimb polonezii, după spusele lui Alison, afro-asiaticii sunt mai puÅ£ini ca în Anglia; totuÅŸi există la aceÅŸti insulari conservatori neliniÅŸtea ostilă că valorile lor vor fi „deformate” de prezenÅ£a străinilor importanÅ£i caforţă de muncă brută.
Deşi se mişcă ameţitor spre viitor, Marea Britanie ar dori să rămană intactă, ca un curs de Istorie Medievală de la Cambridge. Ovidiu GENARU