PD a încercat să convingă UDMR să iasă de la guvernare

PD a încercat să-i convingă pe udemerişti să iasă de la guvernare, ultima întâlnire pe această temă având loc luni dimineaţa, porivit unor surse democrate.

Surse din PD au declarat pentru NewsIn că o delegaţie de lideri ai partidului s-au întâlnit cu lideri ai UDMR pentru a-i convinge să iasă de la guvernare, ultima discuţie având loc luni dimineaţa. Potrivit calculelor PD, prin ieşirea UDMR de la guvernare, noul Cabinet ar fi ajuns din nou în faţa Parlamentului. Chiar dacă acesta nu ar fi picat la vot, democraţii sperau să fie măcar un prilej ca PSD să aibă pretenţii şi mai ridicate pentru susţinerea unui guvern liberal, eventual cooptarea formaţiunii conduse de Mircea Geoană în Executiv.

Democraţii ţin secretă întâlnirea, care, de altfel, nu a dus la niciun fel de rezultate. Potrivit liderilor PD, discuţia avut înainte de ora 11, când a început Biroul Permanent Naţional al partidului şi la ea nu a participat şi şeful statului.

Puţin înainte de ora 13,00, preşedintele a anunţat că îl suspendă din funcţie pe ministrul UDMR Nagy Zsolt. Documentaţia necesară suspendării ministrului comunicaţiilor a ajuns de la Parchetul General la Palatul Cotroceni în perioada în care Traian Băsescu era suspendat din funcţia de preşedinte, iar interimatul era asigurat de Nicolae Văcăroiu. La vremea respectivă, preşedintele interimar a considerat că nu au apărut elemente noi în documentaţia Parchetului pentru ca Nagy să fie suspendat.

Adauga un comentariu

*